Taxa pe „profitul” băncilor este, de fapt, o taxă pe capitalul acestora

Informațiile ministrului de finanțe Teodorovici cu privire la profiturile pe care băncile le fac în România erau cu totul altele decât cele pe care acesta le-a comunicat în spațiul public.

119
8 minute de lectură


În decembrie 2018, ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, justifica introducerea „taxei pe lăcomie” asupra activelor bancare prin faptul că băncile din România (care în proporție de 78% sunt cu capital străin, n.r.) obțin aici profituri mult prea mari, rezultate din diferențele foarte mari dintre dobânzile practicate de acestea la depozite versus credite.

„Ştim foarte bine nivelul creditelor neperformante, cheltuieli care sunt deductibile, în condiţiile în care vânzarea acestor credite neperformante se face de multe ori către firme din grup, care mai departe vând aceste credite neperformante către firme la un preţ, culmea, mai mare decât cel pe care ele le-au plătit pentru aceste credite neperformante. De asemenea, aud mereu că băncile sunt parteneri de încredere, loiali pentru economie. Bun, eu am să cred acest lucru doar atunci când se înţelege că ambii parteneri trebuie să câştige, adică şi cel care finanţează, banca, dar şi cel care primeşte finanţarea. Pe de-o parte, persoana juridică, adică firmele din România, care din păcate plătesc costuri mult mai mari faţă de alţi oameni de afaceri, faţă de alte companii din alte state, invocându-se – ori de câte ori un astfel de subiect este ridicat – riscul de ţară, şi aici am tot discutat, este greu ca și cineva să-l argumenteze într-un mod şi pertinent, şi credibil. De asemenea, persoana fizică, ştim foarte bine, diferenţe foarte mari între dobânda, să spun aşa, media, nu ştiu, la depozitele bancare, care sunt undeva la 2%, aproximativ, şi media împrumuturilor pe care le dau băncile, undeva la 8%. Vă daţi seama ce diferenţă este, care, la fel, reprezintă pentru bănci un profit. Nu spune nimeni că nu este legal, dar totuşi putem şi noi ca Guvern să aplicăm anumite măsuri”, explica ministrul Teodorovici.

Iată însă că documentele aflate la dispoziția guvernului la momentul decembrie 2018 arată o cu totul altă realitate asupra sistemului bancar, pe care ministrul Teodorovici ar fi trebuit să o cunoască, având în vedere că era și este membru al acelei comisii care a elaborat respectivele documente.

Profitabilitate redusă a creditării

În ianuarie 2019, primul-ministru Viorica Dăncilă anunța că „adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare avergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor, a mediului academic, patronatelor, sindicatelor, partidelor politice, societăţii civile şi, desigur, a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut, comisia din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri au avut o activitate intensă cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare a acestui plan. Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice”.

Unul dintre cele două documente – Raportul de fundamentare a planului național de adoptare a monedei euro -,  pe care premierul Viorica Dăncilă l-a menționat în anunțul cu privire la fixarea calendarului de adoptare a euro, este chiar documentul care îl dă de gol pe ministrul Teodorovici, cu privire la faptul că situația din sistemul bancar românesc nu este precum cea descrisă de el pentru justificarea  lansării „taxei pe lăcomie”.

Astfel, în respectivul raport, între paginile 156-169 există un întreg capitol referitor la sistemul bancar și la starea acestuia. Iar la pagina 163, scrie negru pe alb următoarele: „Cu toate că spread-ul (diferența, n.r.) între rata de dobândă activă (la credite, n.r.) şi rata de dobândă pasivă (la depozite, n.r.) este ridicat în România comparativ cu zona euro, marja netă asociată portofoliilor de credite (marjele specifice portofoliilor iau în considerare, pe de o parte, veniturile directe asociate creditării – venituri din dobânzi, venituri din comisioane -, iar pe de altă parte, acoperirea cheltuielilor directe variabile – costuri de finanţare, costul riscului de credit – şi fixe – cheltuieli administrative, cheltuieli cu amortizarea) este negativă şi apropiată de zero per ansamblul sectorului bancar şi al grupului băncilor de importanţă sistemică (O-SII), reflectând o profitabilitate redusă a creditării, insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor indirecte. Grupul băncilor fără importanţă sistemică (non OSII) prezintă o ineficienţă mai ridicată din această perspectivă. În cazul unei intensităţi ridicate a posibilelor şocuri macroeconomice sau financiare, sectorul bancar poate suferi pierderi importante”.

Raportul cu pricina are ca dată a elaborării luna decembrie 2018, iar organismul care l-a adoptat este Comisia Naţională de adoptare a monedei euro – instituită în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.24/2018 din 21 martie 2018, privind  înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro. Conform declarației doamnei Dăncilă, „Adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare avergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor (…) şi desigur a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut, comisia din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri a avut o activitate intensă cu reuniuni bilunare”. Domnul ministru Teodorovici este membru al acestei comisii, fiind menționat la poziția 8 din lista de membri nominalizați și se presupune că a participat la aceste „activități intense” de pregătire a adoptării euro, fapt care îl prezintă în postura unei persoane care cunoștea acest raport de fundamentare chiar înainte de publicarea lui, în calitate de specialist și șef al unei instituții care a elaborat respectivul raport.

În cadrul aceluiași document avem și explicația diferenței mari dintre dobânzile la credite și depozite, respectiv cerințele legate de solvabilitatea sistemului bancar, cerințe care stau la baza stabilității sistemului bancar românesc, stabilitate de asemenea menționată în paginile respective: „Marjele ridicate reprezintă o caracteristică specifică sectorului bancar românesc, fiind superioare celor practicate în zona euro, dar relativ apropiate de cele ale unor ţări din regiune, precum Cehia şi Polonia. Modelele de afaceri ale băncilor locale s-au concretizat, însă, într-o stabilizare a marjelor dintre dobânzile active şi pasive de-a lungul ultimilor ani. Un aspect definitoriu al modelelor de afaceri bancare este diferenţialul semnificativ mai ridicat între ratele dobânzilor la creditele şi la depozitele populaţiei în comparaţie cu cel aplicabil companiilor nefinanciare. La nivelul expunerilor în lei, diferenţialul aferent operaţiunilor la termen în lei cu populaţia era de 5,9 puncte procentuale (decembrie 2017), fiind cu peste două puncte procentuale superior segmentului societăţilor nefinanciare. (…) Solvabilitatea ridicată (aproximată prin raportul între capital şi active) contribuie la creşterea marjelor din creditare, costul de menţinere a capitalului fiind transferat asupra dobânzilor aplicate în creditare”.

Că ministrul cunoștea la momentul lansării „taxei pe lăcomie” toate aceste date ne-o arată și explicația sa, în care era menționată diferența dintre dobânzile la credite și depozite – de 6 procente -, diferență menționată și în raport – 5,9 procente. 

În raport este oferită și o posibilitate de reacție a băncilor la introducerea acelei taxe: „Reorientarea strategiei de afaceri către atragerea veniturilor din comisioane este o alternativă ce ar putea contribui la ajustarea marjelor solicitate debitorilor”. Acest aspect, al scumpirii serviciilor financiar-bancare, prin perceperea unor comisioane mai mari la operațiuni, a fost omis de ministrul Teodorovici în motivarea introducerii „taxei pe lăcomie”.

Dar având în vedere că ministrul finanțelor cunoștea că profitabilitatea sistemului bancar, bazată pe creditare, este una scăzută, „taxa pe lăcomie” nu ne mai apare ca fiind o taxă pe profit, ci direct o taxă pe active, asemănătoare până la un punct cu taxa pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele