Ediția tipărită | Finanțe și economie
4 octombrie 2018
ESTE o dimineață caldă pe Bondi Beach. Simon și Sophia beau cafea la o terasă, în timp ce mileniali îmbrăcați în stil athleisure se plimbă prin jur. Tânărul cuplu american, ambii consultanți în management, a venit la Sydney de la New York pentru o vacanță de lucru. Ambii au găsit de lucru prin Expert360, o platformă care conectează profesioniști cu firme care au nevoie de ajutor în anumite sarcini. Ei vor putea să își folosească ce au câștigat ca să călătorească prin Australia – sau pur și simplu să stea pe plajă, la surf. „Unii cred despre noi că suntem nebuni să călătorim peste jumătate de glob, fără o slujbă sigură, dar potențialul de lucru freelance ne-a făcut să fim confortabili cu această idee”, spune Sophia. „Este una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.”
Pe o zi răcoroasă la Torino, la 17.000 km distanță, Cecilia este în apartamentul ei. Tocmai a auzit de la Deliveroo, un serviciu de livrare de mâncare, că nu au nevoie de ea azi. E bucuroasă, spune ea, în timp ce se șterge la nasul care îi curge. Dar asta înseamnă o zi fără câștig. Când este întrebată ce îi place la munca ei de comisionar, face o pauză lungă.
Sophia, Simon și Cecilia lucrează toți în economia slujbelor mărunte (sau economia colaborativă, de platformă), setul de piețe de muncă online care s-au dezvoltat în ultimii ani pentru munci pe termen scurt și freelance (independente). Lucrătorii din acest sector sunt adesea plătiți „la bucată” (adică pe sarcină îndeplinită), în loc să câștige un salariu, ca angajații. Uber, Handy, Upwork și PeoplePerHour sunt printre miile de astfel de platforme din întreaga lume. Toate tipurile de servicii sunt oferite, de la redactarea unei prezentări în PowerPoint la curățenia într-o casă. Tinerii din mediul urban s-au obișnuit să comande mâncarea să le fie livrată acasă pentru prânzul de duminică sau să angajeze pe cineva să îi însoțească la IKEA, gigantul de mobilă, ca să îi ajute să aducă acasă o canapea.
Aproape o treime dintre americani și britanici folosesc o aplicație de mobilitate ca Uber. Analiza făcută de The Economist a datelor furnizate de Oxford Internet Institute, un departament al universității, sugerează că, în raport cu populația, există mai multe cereri de slujbe din economia colaborativă care sunt postate online în Australia decât în oricare altă țară mare. Statisticile oficiale despre economia colaborativă sunt slabe, iar sondajele forței de muncă reușesc doar rareori să îi urmărească pe cei care folosesc platformele online. Datele publicate pe 28 septembrie sugerează însă că munca în economia colaborativă reprezintă 1% din forța de muncă din America. Alte sondaje avansează însă cifre mai mari. Aproape toate sugerează că economia colaborativă crește.
Opiniile diferă despre ce este bun și ce este rău. Adepții scot în evidență flexibilitatea slujbelor ocazionale, care poate fi foarte folositoare pentru cei care au copii, și pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cei în vârstă. Ei văd asta ca pe un tampon bine-venit între roluri sau ca pe o modalitate de a crește veniturile mici de la un prim loc de muncă.
Alții se tem însă că economia colaborativă va pune capăt angajării constante, decent plătite pentru oamenii de rând. Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, o acuză că dă naștere „unei forme mai rapace și exploatatoare de capitalism”. „Economia colaborativă normalizează condițiile de muncă pentru care au trecut generații de lupte politice pentru a le elimina din această țară”, tună și fulgeră un raport parlamentar australian. Senatoarea americană Elizabeth Warren o vede ca parte a unei tendințe mai vaste în care „contractul de bază al vechilor raporturi de muncă a fost rău deteriorat”. E important cine are dreptate pentru viitorul muncii – și pentru decidenții politici care se îngrijorează de inegalitate și de modul în care pot fi protejați cel mai bine oamenii cu calificare slabă de insecuritatea cronică.
Rutina cotidiană
În secolul XX, tipul standard de lucrător din lumea bogată era angajatul full-time, permanent. Economistul Ronald Coase susținea în 1937 că asta are sens perfect. Era mai ieftin pentru firme să aibă oamenii acolo, pe tot parcursul zilei de muncă, și să le dea ordine, decât să negocieze și să aplice un nou contract pe piața liberă pentru fiecare sarcină de îndeplinit. În schimbul venirii la muncă în fiecare zi de lucru a săptămânii și îndeplinirii ordinelor, angajații primeau siguranță și un salariu previzibil.
Economia colaborativă răstoarnă acest model. Ea se sprijină pe „piețele cu două părți”, care deservesc două grupuri – muncitorii și clienții. Cu cât mai mare este fiecare grup, cu atât mai bine pentru celălalt. Piețele cu două laturi fac să fie mai ușoară organizarea activității economice pe criterii de preț decât pe limitările firmelor. Contabilii, șoferii, avocații și oamenii care fac curățenie se listează online, cu descrierea experienței și a disponibilității lor și cu prețul pe care îl cer. Pe măsură ce se înscriu tot mai mulți oameni, platformele au devenit foarte eficiente. Clienții cu sarcini care trebuie îndeplinite pot găsi ușor oameni cu calificările pe care le caută, fără să facă o angajare permanentă.
Pentru muncitori, sunt multe avantaje. Cel mai evident este că nu a fost niciodată așa de ușor să găsească de lucru. Cu atât de mulți clienți potențiali aflați la o apăsare de buton de tastatură, cineva care caută de lucru pe o mare platformă precum TaskRabbit sau Uber pot să găsească ce caută aproape mereu.
Economia colaborativă creează și angajarea forței de muncă plătită, care nu ar exista altfel. Firmele de comenzi de mașini prin aplicații mobile par să sporească cererea de transport în regim privat decât să scoată total taxiurile convenționale de pe piață. În Australia, Airtasker e plin de cereri de ajutor pentru eliminarea păianjenilor, o sarcină de care oamenii se achitau de unii singuri. „Am găsit un păianjen vânător în cameră”, scrie un client panicat, după ce a localizat unul dintre cei mai de temut păianjeni australieni. „Am dat cu insecticid și a căzut și l-am pierdut… Dacă e viu, trebuie omorât.”
Asta face ca economia slujbelor mărunte să fie o mană cerească acolo unde nu prea există oferte de tip convențional. În Italia, rata oficială de șomaj în rândul tinerilor este de peste 30%. Cecilia, comisionarul de la Deliveroo din Torino, are o slujbă part-time ca recepționistă și speră să fie angajată full-time într-o zi. Până atunci, Deliveroo este colacul de salvare.
Munca ocazională poate să ajute să netezească zonele aspre de pe piața convențională a muncii. Un raport elaborat de think tankul JPMorgan Chase Institute, care este atașat băncii, arată că veniturile de pe platformele de muncă reprezintă o compensare pentru pierderile de câștiguri convenționale. Datele furnizate de Institutul Aspen sugerează că proporția celor din economia colaborativă care lucrează part-time este de două ori mai mare decât cea a întregii forțe de muncă.
Slujbele ocazionale pot să-i ajute de asemenea pe oameni să-și regăsească drumul spre piața muncii formală. O lucrare elaborată de Cody Cook de la Uber și alții arată că aproape două treimi dintre șoferii Uber din America nu mai sunt activi după șase luni de la prima lor călătorie, sugerând că s-au mutat în noi locuri de muncă.
De asemenea, mulți lucrători din economia colaborativă apreciază flexibilitatea. Bujar, un albanez care locuiește la Torino, lucrează pentru un serviciu de livrare de mâncare, în timp ce studiază cibernetica. Deși trebuie să aranjeze turele în avans cu un supraveghetor, în loc să folosească o aplicație și să lucreze când are chef, el se bucură de un nivel de autonomie care este neobișnuit în slujbele convenționale. Când se apropie un examen, el își dă demisia temporar.
Experiența lui Bujar cu economia colaborativă subliniază un alt fapt: plata poate fi destul de bună. El nu crede că ar putea câștiga la fel de mult în alt loc. Pe vremuri, a lucrat ca bucătar, cu ture lungi și imprevizibile, câștigând 5 euro pe oră. Azi, câștigă în jur de 10 euro pe oră, spune el.
Desigur, multe slujbe mărunte – ca de pildă livrările, curățenia în casă și munca de taximetrist – nu sunt lucrative. Dar aceste munci nu au plătit niciodată bine. Pentru mulți oameni care au munci cu slabă calificare, munca în regim colaborativ poate fi un pas înainte. O lucrare elaborată de Thor Berger, de la Universitatea din Lund, și Chinchih Chen și Carl Benedikt Frey, ambii de la Universitatea Oxford, a descoperit dovezi preliminare că media câștigurilor pe oră ale șoferilor de taxi autoangajați din orașele americane crește după ce apare Uber. Asta poate fi datorită faptului că șoferii Uber sunt mai productivi și petrec mai puțin timp așteptând un pasager.
La celălalt capăt al pieței muncii, codificatorii și consultanții pot să-și vândă expertiza în întreaga lume celui care oferă mai mult, activând în trei sau patru slujbe mici în același timp. Lucrătorii de pe platforma Expert360 pot să câștige mii de dolari pe zi.
Trecând la o viteză superioară
Cercetările efectuate de Paul Oyer de la Universitatea Stanford sugerează că, în medie, lucrătorii din economia colaborativă câștigă mai mult pe oră decât angajații convenționali, după ce se iau în calcul factori ca vârsta, sexul și nivelul de educație. Dar dat fiind că muncitorii din sectorul colaborativ nu beneficiază adesea de beneficii, oferite de angajator, cum sunt contribuțiile la pensii, orice avantaj de plată de care par să se bucure poate fi în practică mai mic. O nouă lucrare a unor profesori de la Universitatea Oxford arată că un șofer tipic de Uber de la Londra câștigă mult peste salariul minim.
Dar asta nu este povestea întreagă. Pentru muncitorii slab calificați care au o putere de negociere mică, economia colaborativă are un dezavantaj important. La asta se gândesc criticii atunci când își fac probleme despre sfârșitul vechilor modalități de lucru.
Problema este modul în care sunt tratate în lege diferitele tipuri de muncitori. Firmele din economia colaborativă se descriu ca intermediari pe piața bilaterală, de muncitori și locuri de muncă, respingând orice idee că ei sunt angajatori. De pildă, în „acordul de participare” între Mechanical Turk, o platformă condusă de Amazon, și oamenii care vor să o folosească pentru a găsi slujbe mărunte scrie: „Muncitorii îndeplinesc Sarcini pentru cei care Cer asta, în capacitatea lor personală de contractanți independenți, și nu ca angajați ai unui Terț care cere un serviciu sau al Amazon Mechanical Turk.”
Munca lumpen
Clasificându-i pe muncitori drept contractori autoangajați și nu ca angajați are consecințe importante. Angajații au diferite drepturi legale, care includ în mod tipic concedii medicale plătite și protecția împotriva unei concedieri injuste. Spre deosebire de autoangajați, ei au dreptul la un salariu minim. E o poveste diferită pentru forța de muncă cu sursa pe Mechanical Turk? „Tu decizi cât de mult să plătești Muncitorii pentru fiecare sarcină”, spune firma.
Pentru unii lucrători din economia colaborativă, nu este mult. Mulți câștigă mai puțin decât salariul mediu. Muncitorii din economia colaborativă economisesc adesea puțin pentru pensiile lor. Curierii au multe povești despre oameni pe care îi știu care au fost accidentați în timpul muncii și au fost nevoiți să stea acasă, neplătiți.
Este ceva standard pentru cei autoangajați să aibă mai puține drepturi decât cei angajați. Acesta este reversul faptului de a putea alege când să lucreze și pentru cine. Dar au firmele din economia colaborativă dreptate să spună că nu sunt decât niște intermediare între clienți și milioanele de muncitori autoangajați? Sau sunt ceva mai mult?
Mulți nu se rezumă doar la a-și crea platforma și să aștepte, lăsându-i pe toți cei care vin să adere și să înceapă să negocieze. Dat fiind faptul că vor să aibă afaceri care revin, ei încearcă să controleze calitatea muncii prestate. În Australia, Expert360 acceptă doar unu din șase consultanți care aplică pentru a-și vinde serviciile prin intermediul platformei. Lyft, ca orice alt serviciu care oferă transport urban cu mașina, operează un sistem de rating cu cinci stele pentru șoferii săi. „Orice peste 4,8 este fantastic”, le spune platforma. „Dacă ratingul tău scade sub 4,8, ai putea să te gândești cum să îl îmbunătățești. Ratinguri constant joase pot să te supună riscului de a fi dezactivat.”
În unele cazuri, platformele de economie colaborativă și lucrătorii lor sunt de fapt integrați în întreprinderi convenționale. Anul trecut, IKEA a cumpărat TaskRabbit. Cei care lucrează prin această platformă vor ajuta clienții IKEA să asambleze mobila. Fiecare al doilea restaurant din Sydney are în vitrină autocolante cu Uber Eats, Deliveroo sau Foodora.
Toate acestea fac să fie mai greu de susținut argumentul că platformele nu sunt nimic mai mult decât piețe. Și din ce în ce mai mult, muncitorii de asociază ca să le ceară platformelor să îi trateze mai mult ca pe niște angajați. În 2016, curieri de la Foodora din Torino au organizat o grevă, după ce firma a trecut de la plata cu ora la plata per livrare. (Nu au reușit să răstoarne decizia.) Organizarea nu este, totuși, ușoară. Puțini muncitori în sectorul colaborativ fac parte din sindicate, tocmai pentru că nu sunt recunoscuți ca angajați.
Unii muncitori din sectorul colaborativ s-au adresat tribunalelor pentru a-și susține argumentele, cu rezultate împărțite. Un tribunal al muncii din Torino a respins recent pretențiile curierilor de la Foodora că sunt de fapt angajați. Anul trecut, Comisia pentru Muncă Echitabilă din Australia, un tribunal pentru relații industriale, a dat un verdict că un șofer de Uber este autoangajat, nu angajat. Dar în 2016, un tribunal de la Londra a dat un verdict că șoferii Uber trebuie să primească salariul minim, descriind modul în care se vede pe sine compania la Londra, ca „un mozaic de 30.000 de mici afaceri (adică, șoferii), legate de o «platformă comună»”, drept „ușor ridicol”. (Uber contestă acest verdict.) În aprilie, Curtea Supremă din California a făcut să le fie mai greu companiilor să îi claseze pe muncitori drept contractori independenți. Mai multe procese, inclusiv unul pentru Uber la Curtea Supremă a Marii Britanii, sunt pe rol.
Multe depind de aceste procese. Dacă tribunalele vor decide că proporții mari dintre muncitorii din sectorul colaborativ sunt de fapt angajați, ei ar putea să ridice costurile, ucigând inovația și afectând slujbele. Lipsa de acțiune comportă însă și ea riscuri. Dacă o parte din ce în ce mai mare din forța de muncă trebuie să se mulțumească cu plată proastă și pensii și mai proaste, guvernele vor trebui în cele din urmă să repare oalele sparte. Bătălia legată de economia colaborativă mai are mult de mers înainte.
Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Serfs up”