Premierul Regatului Unit vizează să instituie o lege care să-i împiedice pe parlamentari să prelungească perioada de tranziţie Brexit dincolo de 2020.

Boris Johnson a anunţat că va introduce o lege prin care îi va împiedica pe legislatori să prelungească perioada de tranziţie Brexit dincolo de finalul anului 2020, după cum au spus surse din guvernul britanic.

Să vedem ce înseamnă asta pentru Irlanda, pentru Brexit şi pentru Regatul Unit.

Ce a făcut acum Boris Johnson?

A spus că legea care va fi introdusă săptămâna aceasta, pentru adoptarea acordului de retragere din UE, va include o prevedere conform căreia Regatul Unit nu va mai solicita prelungirea perioadei de tranziţie care se încheie în 31 decembrie 2020.

Ce înseamnă asta?

La ieşirea din UE – care acum ar urma să se întâmple la sfârşitul lunii ianuarie – Regatul Unit va intra într-o aşa-numită perioadă de tranziţie. (În Regatul Unit, deseori este numită perioada de implementare). Este un fel de prelungire a aplicării actualelor reguli comerciale şi multor alte aranjamente pentru a permite un răgaz în care să se poată conveni o nouă relaţie viitoare, inclusiv un nou acord comercial, care să fie negociat între cele două părţi. Problema este că puţini cred că toate problemele pot fi rezolvate – şi toate schimbările necesare pot fi implementate – până la finele anului viitor.

Deci acum Johnson spune că nu va solicita mai mult timp?

Da. Conform acordului de retragere, o prelungire a perioadei de tranziţie poate fi convenită pentru unul sau doi ani – până la sfârşitul anului 2021 sau 2022. Înţelegerea în vederea unei prelungiri poate fi convenită până la finalul lunii iunie 2020.

Johnson a spus în campania electorală că nu va încerca să obţină o prelungire, dar mulţi observatori au avut impresia că tot îşi va rezerva această opţiune. Acum, guvernul britanic a indicat că va amenda legea retagerii pentru a interzice orice solicitare de prelungire din partea Regatului Unit.

De ce s-a făcut asta?

Se afirmă că face parte din demersul de a “înfăptui Brexit”. În pofida majorităţii sale extinse, se pare că el vrea în continuare să menţină pe tapet lobby-ul Brexitului dur. O extindere a perioadei de tranziţie ar prelungi timpul în care Regatul Unit ar fi în continuare supus regulilor UE şi i-ar impune să facă o contribuţie suplimentară la bugetul UE. De asemenea ar putea amâna finalizarea acordurilor comerciale cu alte ţări, în principal cu SUA.

Demersul ar conduce de asemenea la speculaţii privind măsura în care Johnson este pregătit, la nevoie, să scoată Regatul Unit din UE la sfârşitul anului viitor chiar în lipsa unui acord comercial. Aceasta dă putere indiciilor anterioare şi declaraţiilor făcute în campanie care sugerează o versiune mai dură a Brexit şi discreditează orice speculaţie postelectorală că majoritatea sa extinsă i-ar permite să schimbe direcţia spre o versiune mai blândă a Brexit.

Desigur că tot s-ar putea răzgândi în 2020 – inversându-şi chiar orientarea referitor la prelungirea tranziţiei. Va trebui să aşteptăm ca să vedem ce se întâmplă.

Este posibil un acord până la finele lui 2020?

Experţii în domeniul comerţului spun că maximum ce se poate obţine ar fi un aşa-numit acord schematic (“bare-bones” în engleză), implicând o înţelegere de a nu impune tarife şi cote pentru mărfurile comercializate. Dar chiar şi obţinerea unui astfel de document ar necesita un acord asupra drepturilor de pescuit şi acceptul UK de a rămâne aliniată la regulile UE. Alte probleme cheie – precum comerţul în domeniul serviciilor, vital pentru economia britanică – ar trebui probabil discutate la o dată ulterioară. Încă nu dispunem de prea multe indicii privind modul în care va gestiona Regatul Unit principalele teme de negociere în acest domeniu. Cu cât Regatul Unit se va îndepărta mai mult de UE, cu atât vor exista mai multe bariere în calea comerţului cu Europa.

Şi dacă nu va putea fi însăilat niciun acord comercial la finalul anului 2020?

Dacă se va întâmpla aşa – şi nu va fi convenită nicio prelungire a perioadei de tranziţie – atunci vom avea un alt gen de Brexit fără acord. Este o diferenţă faţă de ieşirea fără acord de care ne-am temut în ultimul an – care presupunea retragerea UK fără un acord de plecare. Ieşirea fără un acord comercial ar fi similară în termeni ai impactului asupra tranzacţiilor, implicând tarife – sau taxe pe import – pentru multe mărfuri, în special alimente, şi o birocraţie semnificativă şi efecte perturbatoare asupra comerţului. Acestea vor ţine de termenii comerţului internaţional stabiliţi de OMC – iar această perspectivă le provoacă o enormă nervozitate afacerilor britanice.

Însă retragerea fără un acord comercial nu ar avea acelaşi impact asupra frontierei irlandeze. Noul regim comercial pentru Nord – menit a evita verificările şi controalele la frontiera irlandeză – face parte din acordul de retragere, care acum ar urma să fie adoptat în Parlamentul britanic şi să intre în vigoare. Deci Irlanda nu va fi supusă presiunilor pentru a institui puncte de verificare la frontieră.

Însă provocările rămân şi în acest plan. Noul regim care ar urma să fie aplicat comerţului dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord a fost convenit de principiu, dar măsurile practice şi implementarea rămân a fi negociate de o comisie comună UE/UK. Iar acest nou aranjament trebuie să fie gata la începutul anului 2021. Întrucât aceasta implică implementarea trarifelor pentru unele mărfuri care intră în Irlanda de Nord venind din Marea Britanie, un mecanism de rabat şi o serie de alte aspecte punctuale, este mult de lucru în această privinţă, în paralel cu negocierile principale UE-UK.

Cele două sunt în acelaşi timp legate. Cu cât vor fi mai strânse noile aranjamente comerciale, cu atât vor fi mai uşor de implementat aranjamentele speciale pentru Irlanda de Nord. Însă ultimele demersuri ale lui Johnson sugerează că el rămâne pe poziţia Brexitului mai dur, făcând ca soluţiile pentru Irlanda de Nord să fie mai importante dar şi mai greu să funcţioneze în practică.

Articol de Cliff Taylor/Traducerea: Adriana Buzoianu/rcostea

Sursa: RADOR