Care sunt ingredientele unei cariere de succes în lumea finanțelor sau, mai degrabă, pe scena internațională a lumii financiare? Să fie oare profesionalismul, inteligența, de ce nu – relațiile, colecția de diplome cu ștaif? Sau alegerea unei facultăți cu reputație internațională, acolo unde se fac alianțe și prietenii de durată și unde pescuiesc marile companii cu oferte tentante? Astea sunt întrebările pe care și le pun tinerii străluciți, care au absolvit facultăți de renume și pregătesc doctorate temeinice.

Unii, după modelul marilor școli americane, își caută un mentor. Fostul nostru coleg Matei Epure, trebuind să aleagă între o bursă doctorală la Duke University și alta la Yale, a preferat-o pe ultima, deoarece acolo avea un profesor pe care-l prețuia și pe care și-l dorea ca mentor. Matei terminase strălucit o universitate americană și înțelegea foarte clar importanța mentorului, a profesorului inspirațional în viața sa academică.

Săptămâna trecută, mi-am confirmat însă o presupunere mai veche: pentru a face o carieră mare, internațională, în afaceri sau în lumea financiară, nu este suficient să fii profesionist, să ai școli înalte și să fii inteligent. Trebuie să ai caracter, să fii modest și, mai ales, să ai un bagaj cultural impresionant. Demonstrația au făcut-o strălucit doi români cu mari cariere în lumea finanțelor: Ana Maria Mihăescu, doamna care a condus inteligent în ultimii ani divizia regională a Corporației Financiare Internaționale, brațul investițional al Băncii Mondiale, și Sergiu Oprescu, președintele Alpha Bank și șeful comunității bancherilor grupați în Asociația Română a Băncilor (ARB).

„Nu m-a preocupat să devin un lider. Trebuie să fi onest cu tine însuți. Să înțelegi consecințele deciziilor și gesturilor tale, să fii pregătit să înveți de la toată lumea care are lucruri interesante de comunicat, să fii deschis”, răspundea Oprescu unei întrebări privind secretele reușitei în carieră, sub ochii atenți ai tinerilor economiști din CFA România.

Sergiu Oprescu a trecut sub tăcere alte calități: modestia și puterea de muncă. Inginer de aviație, a folosit modele matematice pentru a optimiza operațiuni financiare. A fost unul dintre pionierii pieței de capital din România, a condus Bursa de Valori în perioada sa romantică și s-a dedicat apoi exclusiv pieței bancare. În toate ipostazele, și-a respectat colaboratorii, colegii. A gândit, înainte de a acționa. „Brâncuși spunea: eu văd o formă și apoi văd ideea ascunsă în ea”, explica Oprescu nevoia de a trata cu seriozitate și cu intensitate toate ideile și activitățile aparent banale dintr-o zi de muncă.

„Nu dau lecții pentru a mă plasa la un nivel superior celui care mă poate asculta. Eu împărtășesc secvențe din experiența mea”, spunea Ana Maria Mihăescu despre relația sa cu tinerii colaboratori din lumea largă, alături de care a lucrat la IFC. Un lider care s-a raportat cu prietenie la colaboratori, care de altfel a citat într-o franceză impecabilă din Paul Verlaine, cu al său „Rien de plus noble et de plus beau que deux amis”. În final, Mihăescu a folosit iscusit, ca argument, un alt citat, din Goethe.

La rândul său, Oprescu își amintea, nostalgic, de întrecerile dintre colegi, în liceu, cu tema „cine poate numi mai multe tablouri de Modigliani”.

Desigur, întâlnirea celor doi finanțiști cu tinerii analiști financiari s-a centrat masiv pe carieră, oportunități și alegeri. Dar în esență, urmărindu-i atent, atât Sergiu Oprescu, cât și Ana Maria Mihăescu au transmis un mesaj aproape subliminal: cultura face diferența între carierele internaționale de succes. Poate, mai mult ca sigur, aș putea adăuga modestia, firescul atitudinii celor doi față de toată lumea, absența îngâmfării, privirea întotdeauna cordială cu care te întâmpină cei doi. Și seriozitatea.

Această lecție de reușită profesională a fost însă predată într-un cerc restrâns, din care au lipsit politicienii. Aceștia ar trebui să înțeleagă că banii nu-ți pot cumpăra respectul profesional și, în general, că partidele n-ar trebui să trimită nici în competiția națională, nici în cea internațională decât elite. Pregătite să facă față atât din punct de vedere profesional, cât și cultural competiției, presiunilor și tendințelor viitorului.

Ascultând dialogul dintre cei doi actori importanți ai lumii financiare românești și internaționale, nu poți să nu îi compari cu nefericitele episoade în care politicienii cocoțați în diverse poziții nu înțeleg ce semnează. Dar carierele celor doi oameni ai finanțelor mai arată ceva: anume că se poate ajunge la succes și în România, nu e nevoie să străbați lumea pentru a ți se recunoaște valoarea. Dacă o ai și, mai ales, dacă o muncești. Desigur, nu sunt singurii români cu cariere impecabile și cultură pe măsură. Îmi vin de-a valma în minte numele lui Nicolae Chidesciuc, acum la J.P. Morgan, în Londra, sau al lui Dan Bucșa, strălucitul economist al Unicredit, aflat și el în biroul londonez al grupului financiar italian. Și lista este lungă, însă din ea nu pot lipsi Cristian Popa, fost viceguvernator, sau guvernatorul Mugur Isărescu. De altfel, Isărescu a ținut larg deschisă ușa băncii centrale pentru cultură, pentru istorie sau muzică clasică. Ce nu spune Isărescu este cât de mult a cântărit în respectul pe care i-l poartă marii lideri ai finanțelor mondiale faptul că seara putea vorbi de Bach, Modigliani sau Brâncuși, după o zi de analize financiare sofisticate. ■