Trump acuză presa că încearcă să îl condamne pentru atacul armat din Noua Zeelandă

1 minut de lectură

Președintele american Donald Trump a acuzat ieri presa care „promovează știrile false“ că ar fi încercat să îl condamne pentru atacul armat produs vineri la două moschei din Noua Zeelandă, relatează site-ul Politico.eu.

„Presa știrilor false încearcă să mă condamne pentru atacul oribil din Noua Zeelandă. Vor trebui să lucreze foarte mult pentru a dovedi acest lucru. Cât de ridicol!“ a declarat liderul de la Casa Albă.

Cel puțin 50 de persoane au murit și alte 20 au fost grav rănite în urma a două incidente armate produse vineri la moscheile Al Noor și Linwood din Christchurch, Noua Zeelandă.

Suspectul identificat drept Brenton Tarrant, un australian de 28 de ani, a declarat despre Donald Trump că reprezintă „un simbol al identităţii albe reînnoite“.

În acest context, mai mulți senatori democrați l-au criticat pe președintele american că a eșuat în condamnarea naționaliștilor albi și au sugerat că limbajul folosit de liderul de la Casa Albă a contribuit la violență.

„Sunt de părere că este vorba despre un grup mic de oameni care au probleme foarte, foarte serioase. Este cu siguranță un lucru teribil“, a comentat Trump.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele