Trump ar fi sugerat un zid electrificat, un șanț cu aligatori sau șerpi la granița cu Mexicul

40
2 minute de lectură

Donald Trump a sugerat o serie de măsuri extreme pentru a descuraja imigranții care încearcă să pătrundă pe teritoriul SUA, inclusiv construirea unui zid electrificat, un șanț cu aligatori sau șerpi, la frontiera cu Mexicul, afirmă autorii unei cărți publicate de jurnaliști de la The New York Times, potrivit Mediafax.

Cartea, intitulată “Border Wars: Inside Trump’s Assault on Immigration” (Războaie de Frontieră: În interiorul asaltului lui Trump împotriva imigrației), scrisă reporterii Michael Shear și Julie Davis, are la bază declarații făcute de mai mulți oficiali anonimi, și a fost publicată de publicația The New York Times.

Potrivit unui fragment din lucrare, președintele a sugerat, în discuții private cu consilierii săi, că militarii americani ar trebui să împuște imigranții în picioare pentru a îi încetini, însă consilierii i-au spus că acest lucru ar fi ilegal.

Anterior, Trump a sugerat în afirmații publice că militarii americani ar trebui să împuște imigranții care aruncă cu pietre.

Potrivit autorilor, Trump a sugerat și alte măsuri extreme.

“În privat, președintele a discutat deseori despre fortificarea zidului de la frontieră cu un șanț umplut cu apă, populat cu șerpi sau aligatori”, se arată într-un fragment.

“Voia un zid electrificat, cu țepe în vârf, care să poată pătrunde în carne”, au adăugat autorii.

Combaterea imigrației ilegale este o prioritate a Administrației Donald Trump, iar construirea unui zid la frontiera cu Mexicul a fost una dintre promisiunile cele mai frecvente din timpul campaniei lui Trump în 2016.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele