Tusk, mesaj pentru Iohannis: Mulțumiri pentru o Președinție la Consiliul UE energică și de succes

423
2 minute de lectură

Președintele Consiliului European Donald Tusk a transmis, sâmbătă, șefului statului Klaus Iohannis mulțumiri pentru o Președinție a României la Consiliul UE „energică și de succes”. Acesta a precizat că își va aminti mereu de Summitul de la Sibiu din 9 mai, se arată într-un comunicat Mediafax.

„Multe mulţumiri lui Klaus Iohannis şi echipei sale pentru o preşedinţie la Consiliul UE energică şi de succes. Aţi reuşit să finalizaţi 90 de dosare în mai puţin de 100 de zile, ceea ce este impresionant. Ne vom aminti mereu de Summitul de la Sibiu găzduit de Ziua Europei Mulțumesc România!”, a scris Donald Tusk, sâmbătă, într-un mesaj pe Twitter.

Donald Tusk și-a încheiat mesajul în limba română, precizând „Mulţumesc, România!”.

În mandatul la Președinția Consiliul UE, România a închis 90 de dosare legislative, arată datele preliminare. Printre dosarele încheiate se află setul de măsuri în vederea combaterii discriminării, finalizarea discuţiilor pe Directiva Gaze Naturale şi actualizarea legislaţiei copyright.â

Pe 21 iunie, Klaus Iohannis a afirmat, înaintea participării la Summit-ul liderilor europeni de la Bruxelles, că mulţi se aşteptau ca România să fie mediocră, la începutul Preşedinţiei la Consiliul UE, însă în această perioadă au fost încheiate 90 de dosare, ceea ce arată „nu numai intensitatea şi cantitatea muncii noastre, ci şi calitatea”.

România a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene de la începutul acestui an, pe o perioadă de șase luni. Mandatul va fi preluat de Finlanda.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele