Să fi existat, oare, o conspirație a Vestului bogat și arogant împotriva unei Europe Centrale și de Est dinamice și iubitoare de adevărate tradiții europene, când a avut loc împărțeala posturilor de conducere în Uniunea Europeană? Să ne mai gândim…

Multe voci politice, inclusiv de la București, au deplâns distrugerea sistemului „spitzenkandidat”. Cu alte cuvinte, prin urzelile Vestului, democrația la nivel european ar fi primit o lovitură în moalele capului. Iar vina i se aruncă în spate noului venit, Emmanuel Macron, „neomarxistul” care distruge fundamentele Europei.

Dar chiar așa să fie? Ei bine, Europa Centrală pare foarte mulțumită cu nominalizările pentru posturile de conducere în Uniunea Europeană. Nimic din nervozitatea unor voci de la București nu-și are corespondent la Praga, Varșovia sau Budapesta.

Ba chiar este extrem de surprinzător să constați că nominalizarea Ursulei von den Leyen pentru șefia Comisiei Europene a fost întâmpinată cu laude atât de către președintele în exercițiu al Consiliului European, Donald Tusk, cât și de guvernul conservator polonez. Rar o asemenea convergență de păreri!

Când Europa Centrală e fericită…

Donald Tusk s-a declarat de-a dreptul bucuros pentru nominalizarea germanei, în timp ce premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că s-a întâlnit cu von der Leyen, iar selectarea  ei este „o alegere bună”.

Situația este cu atât mai surprinzătoare, cu cât, în decursul ultimilor ani, oficiali ai Partidului Lege și Justiție (PiS)  și ai mass-mediei conservatoare l-au denunțat vehement pe Donald Tusk ca pe o marionetă a cancelarei Angela Merkel.

Acum doi ani, Tusk era prezentat pe coperta revistei „Gazeta Polska” în uniformă militară germană, flancat de Angela Merkel. Televiziunea publică de la Varșovia, obedientă față de partidul de guvernământ, a prezentat, la un moment dat, un colaj în care fotografia lui Donald Tusk se suprapunea cu cele ale lui Hitler și Stalin.

Faptul că Varșovia se mulțumește acum cu candidatura unei cetățene germane, apropiată a Angelei Merkel, a obligat mediile pro-guvernamentale la adevărate tumbe de PR.
După cum remarca publicația europeană Politico, „Gazeta Polska” de săptămâna trecută o prezenta pe Ursula von der Leyen cu titlul „succesul Poloniei”.
Fostul ministru polonez de externe, Radek Sikorski, acum deputat în Parlamentul polonez din partea Partidului Platformei Civice, de opoziție, a fost cât se poate de sarcastic: „Trebuie să recunosc că nu am prevăzut că un guvern al PiS va aprecia nominalizarea unui federalist german liberal ca președinte al Comisiei Europene”, a scris Sikorski, citat de Politico.

La rândul său, Viktor Orbán a prezentat, de asemenea, nominalizarea Ursulei von der Leyen drept o victorie pentru regiune și pentru propriul guvern. Primul ministru maghiar „este foarte fericit”, a declarat, după nominalizare, un oficial de rang înalt al Fidesz.

Dar de unde această seninătate în Europa Centrală și de Est?

Cum de central-europenii sunt mulțumiți cu personaje precum Ursula von den Leyen sau fostul premier belgian Charles Michel, propus pentru șefia Consiliului European, deși cei doi sunt pro-migrație, liberali și susțin cu tărie statul de drept? Dintr-un motiv simplu: pentru că ar fi putut fi și mai rău dacă socialistul Frans Timmermans ar fi fost cel propus la Comisia Europeană.

Timmermans a fost blocat de cele patru țări din Grupul de la Vișegrad – Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia. A mai fost Italia, alături de un grup din cadrul Partidului Popular European, în care, spun surse de la Bruxelles, ar fi predominat esticii.

Pentru guvernele central-europene, Timmermans este imaginea vie a birocratului de la Bruxelles care se bagă prea mult în afacerile interne ale țărilor membre, lucru considerat inadmisibil de liderii influenți din Europa Centrală, care se bazează pe un puternic sprijin electoral la ei acasă. Puternicul angajament pentru statul de drept face ca Timmermans să fie rău văzut la Budapesta și Varșovia, capitale care au intrat deja în coliziune cu Bruxelles-ul din cauza justiției și a luptei împotriva corupției.

La Praga, premierul ceh, Andrej Babiš, se află sub spectrul acuzațiilor de fraudare a fondurilor europene și este deja intens contestat în stradă, în timp ce, la Bratislava, guvernul încă nu a lămurit în mod satisfăcător circumstanțele uciderii jurnalistului de investigații Jan Kuciak. Acesta dezvăluia tocmai legăturile dintre persoane din fruntea guvernului și grupuri mafiote în legătură cu… fraudarea fondurilor europene.

Liderii din Europa Centrală speră ca, măcar cu von den Leyen și Michel, preocupările legate de statul de drept și corupție să nu mai fie primele pe agendă și, cel puțin, să mai câștige timp. Între timp, conservatorii central-europeni nu uită să arate către cei șapte copii ai lui von der Leyen și activitatea ei ca ministru al Apărării pentru a motiva de ce este o alegere mai bună decât Timmermans.

Cum rămâne cu sistemul „Spitzenkandidat”?

Președintele francez Emmanuel Macron trece drept „ucigașul” acestuia, dar, de fapt, dacă cineva este responsabil pentru această faptă, atunci liderul francez, în niciun caz, nu este singurul.

Viktor Orbán este și el pe aproape. Despre liderul maghiar se poate spune că a fost părtaș chiar la îndepărtarea a doi „candidați de vârf” ̶  Manfred Weber, de la PPE, și Frans Timmermans din partea socialiștilor.

Conflictul personal al lui Orbán cu Manfred Weber este vechi și de notorietate. Cu trei săptămâni înainte de alegerile europene, Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria, a anunțat că nu-l va sprijini pe Weber pentru Comisia Europeană. La acea oră, Fidesz era suspendat din PPE. De altfel, Manfred Weber a acuzat că a fost înlăturat de către președintele francez, Emmanuel Macron, și de către premierul maghiar, Viktor Orbán. El a vorbit despre „forțe care nu au vrut să accepte rezultatul alegerilor”.

Apoi, a venit rândul „execuției” lui Timmermans: liderii V4, cărora li s-au adăugat Leo Varadkar, din Irlanda, Boyko Borisov, din Bulgaria și Andrej Plenković, din Croația, s-au răzvrătit. Ei s-au pronunțat împotriva planului susținut de Angela Merkel prin care, dacă „spitzenkandidat”-ul PPE, Weber, nu a putut întruni acceptul, atunci ar trebui propus conducătorul listei clasate pe locul al doilea – Frans Timmermans. Nu Weber, nu Timmermans, dar în orice caz, cineva de la PPE – aceasta a fost opinia susținută de Orban și de alți rebeli din PPE.

Socialiştii europeni s-au declarat, bineînțeles, „profund dezamăgiţi”.

După cum a afirmat Iratxe Garcia, lidera grupului social-democrat din Parlamentul European, Polonia, Ungaria şi Italia, alături de alte state, au blocat obţinerea conducerii Comisiei Europene de către popularul Manfred Weber sau de către socialistul Frans Timmermans. Garcia a apreciat drept „inacceptabil” faptul că „guvernele populiste reprezentate în Consiliu i-au exclus pe cei mai buni candidaţi doar pentru că ei au apărat statul de drept şi valorile noastre europene comune”.

Așa pare că s-a scris istoria desemnării candidaturilor pentru instituțiile europene – sub rezerva unei revolte generale în Parlamentul European, care ar putea s-o respingă pe von der Leyen, tocmai pentru a sancționa negocierile de culise.

Mizele României Mulți se vor întreba unde a fost România în această poveste. Pare să nu fi fost pe nicăieri  ̶  și bine a făcut. Cei care deplâng acum faptul că Europa Centrală și de Est nu a primit un post important la vârful instituțiilor europene ar trebui să observe că V4, principalul vector al regiunii, nici nu a dat vreun semn că și-ar fi dorit așa ceva. Scopul primordial a fost ca Weber și Timmermans să nu ajungă la șefia Comisiei Europene. Dacă aceste state și-ar fi dorit mai mult, probabil că ar fi putut obține un post de mare importanță în schimbul unui accept (dat cu greu…) pentru socialistul olandez. România s-ar fi putut afla foarte bine alături de V4, dacă rezultatul alegerilor din 26 mai ar fi fost altul și Liviu Dragnea ar fi rămas în libertate și șef al PSD (și indirect, al guvernului). Așa însă, după șocul înfrângerii, PSD încearcă să facă tot ce poate pentru a redeveni frecventabil în plan european și pare gata să o susțină inclusiv pe Laura Codruța Kövesi ca procuror general european – ar fi a șasea poziție de vârf în UE, după Comisie, Consiliu, Parlament, Banca Centrală Europeană și Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă. Cu un Emmanuel Macron pe cai mari, cu o Românie care s-a abținut să țină isonul grupului de la Vișegrad și cu un PSD revenit la sentimente mai bune, Bucureștiul pare a se afla, acum, într-o poziție favorabilă pentru a primi premiul pe care cetățenii români îl merită după votul profund pro-european din 26 mai.