În primele trei trimestre ale anului, statul a încasat impozite, taxe și dividende de la companiile sale și a cheltuit masiv pentru a-și întreține aparatul administrativ, pentru a plăti salarii și pensii, pentru a-și rambursa datoriile scadente și mai puțin pentru investiții. 

După nouă luni, cheltuielile statului au fost cu 16,8 miliarde de lei mai mari decât veniturile, ceea ce reprezintă 1,77% dintr-un produs intern brut (PIB) oarecum supraestimat. În sumă absolută, acest deficit bugetar este unul record al ultimilor zece ani. 

Deși veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 13,6% față de primele nouă luni din anul trecut, ajungând la 205 miliarde de lei, cheltuielile au crescut într-un ritm mai alert, cu 18,4%, atingând suma de 221,7 miliarde de lei. Deși încasările din TVA au recuperat din pierderea înregistrată în prima parte a anului, veniturile publice se păstrează la un nivel modest față de nevoile țării și ambițiile guvernanților. În ciuda introducerii supraaccizei la combustibil, încasările din accize abia țin pasul cu creșterea consumului, indicând o reală problemă de colectare. În schimb, reintroducerea supraaccizei s-a resimțit puternic, influențând atât prețurile combustibililor, cât și alte prețuri de consum. Cheltuielile de investiții au atins 15,2 miliarde de lei, cu 25% mai mari decât anul precedent, dar o treime (peste 5 miliarde de lei) din această sumă reprezintă achiziția de tehnică militară. Totuși, o creștere a salariului minim de la 1 decembrie ar putea aduce bugetului în plus aproximativ 300 de milioane de lei, extrași din impozitul pe venit și din contribuțiile plătite de salariați și de liber profesioniști. Această creștere ușoară de venituri, combinată cu amânarea unor rambursări de TVA, ar putea compensa, minor, derapajul deficitului, dar ar crea arierate. 

Marea problemă a bugetului este însă rigiditatea facturii sale de cheltuieli cu salariile și pensiile, care consumă aproape 80% din încasările fiscale din taxe, impozite și contribuții. Rămân astfel foarte puțini bani pentru investiții, pentru achiziții și nu ne gândim decât la necesitățile mereu în creștere ale serviciilor medicale, dar și pentru proiecte ambițioase de dezvoltare, care presupun finanțări. 

Țintă imposibilă

Ținta de deficit bugetar pentru anul 2018 este de 2,97% din PIB, ceea ce la prima vedere pare rezonabil, dacă deficitul bugetar ar crește liniar de-a lungul anului. Trebuie spus că în România, ca și în alte state emergente, evoluția cheltuielilor publice nu este deloc liniară, iar ultimele 1-2 luni ale anului aduc cheltuieli chiar duble față de lunile de la începutul anului. Motivele executării neliniare a bugetului sunt multiple, ele țin de cadrul legislativ de efectuare și decontare a cheltuielilor, de lipsa bugetării multianuale, de ignorarea strategiei fiscal-bugetare pe termen mediu, precum și de capacitatea instituțională scăzută a statului în domeniul investițiilor publice. Astfel, aplicând sezonalitatea anilor trecuți, în care deficitul bugetar este de peste 1,5% din PIB în ultimul trimestru, ținta de deficit asumată de guvern este imposibil de atins. Există totuși câteva „măsuri” mai puțin ortodoxe pentru a camufla depășirea țintei de deficit, pe care probabil că le vom vedea în ultimul trimestru al anului, în special în luna decembrie. Este astfel posibilă amânarea rambursărilor de TVA sau a plății facturilor pentru bunurile și serviciile achiziționate de stat sau închiderea activității Trezoreriei cu câteva săptămâni înainte de finalizarea anului, ceea ce ar face imposibilă efectuarea plăților promise de către unele instituții publice. Nu în ultimul rând, o soluție ar fi reducerea cheltuielilor de investiții și a celor cu bunuri și servicii cu 10%. 

Piața penalizează derapajul: costurile dobânzilor, cu 21,5% mai mari

Depășirea țintei de deficit bugetar asumat ar avea două implicații, una imediată și una ce se va manifesta mai lent. Reacția rapidă vine, de regulă, din partea piețelor financiare și a investitorilor, care percep o asemenea economie, cu derapaje fiscale-bugetare, ca fiind mai riscantă și doresc un randament superior la investițiile efectuate în România. Astfel, din bugetul de stat aflat deja sub presiune, statul va trebui să plătească dobânzi mai mari pentru împrumuturile în creștere și mai scumpe. Din acest motiv, în primele 9 luni ale anului curent, cheltuielile cu dobânzile au fost cu 21,5% mai mari decât anul precedent, ajungând la 1% din PIB. Este adevărat că statul român a avut și un vârf de plată, dar acesta trebuie contrabalansat cu un deficit bugetar mai mic și ca atare costuri mai mici cu dobânzile. A doua posibilă implicație este declanșarea din partea Comisiei Europene a Procedurii de Deficit Excesiv, în urma căreia guvernul și parlamentul vor fi obligate să implementeze măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Neaplicarea unor astfel de măsuri poate conduce chiar la suspendarea fondurilor europene. Cum această procedură durează până la doi ani, adică se va întinde până dincolo de alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2020, guvernanții sunt neinteresați de această perspectivă. Este de notat faptul că România deja se află într-o procedură preventivă pentru corectarea deficitului bugetar, respectiv procedura de deviație semnificativă de la obiectivul fiscal-bugetar pe termen mediu. Ca răspuns la solicitările Comisiei Europene și ale Consiliului de revenire graduală la obiectivul bugetar pe termen mediu, în data de 18 octombrie Guvernul a trimis către Bruxelles un document care cuprinde măsurile ce vor fi luate în 2019 pentru reducerea deficitului. Una dintre măsurile promise de Ministerul român de Finanțe este neaplicarea creșterilor salariale de 25% promise pentru anul 2019, conform legii salarizării. Prima creștere de 25% promisă pentru anul 2018 s-a transformat într-o creștere efectivă de circa 4% pentru majoritatea angajaților de la stat, creșterea de 25% rămânând pe hârtie, victimă a „neînțelegerilor” conceptelor de „salariu net” și „salariu brut”.

Efectele acestui deficit bugetar deosebit are implicații macroeconomice, determinând creșterea ratelor dobânzilor, inflamarea inflației și a importurilor și îngustarea accesului mediului privat la finanțarea bancară. Cu alte cuvinte, politica fiscală prociclică și cheltuielile statului dincolo de posibilități conduc la rate mai mari ale dobânzilor aplicate de sectorul bancar mai ales creditelor. În contextul economic actual, este puțin probabil ca pe termen scurt ratele dobânzilor să scadă sau ca inflația să se tempereze. Când vorbim despre deficit bugetar trebuie să ținem cont și de moralitate: unde se duc banii pe care statul îi cheltuie cu generozitate, fără să îi aibă, dar pe care îi vor plăti copiii noștri?