Referendumul din 6-7 octombrie 2018 „pentru familia tradițională”, al cărui eșec a împiedicat modificarea Constituției într-un sens ultraconservator, va rămâne ca un episod – paradoxal – luminos în istoria perioadei. Asaltul majorității parlamentare și guvernamentale alese în decembrie 2016 împotriva sistemului nostru de justiție, statului de drept, democrației, revoltător în sine, reprezentativ pentru actuala tendință așa-numită „iliberală” din societățile europene ieșite în 1989 din comunism, pe fundalul mai general al resurecției naționalismelor în lumea post-criză (de după criza financiară din 2007-2008 etc.), a generat – iată! – contrareacții de apărare, de „rezistență” admirabile, greu de anticipat, entuziasmante. Refuzul unei mari părți a populației de a vota la referendum a fost una dintre ele, în prelungirea celor știute.

Nu strică o scurtă recapitulare!

Mulțimile ieșite pe străzi și în piețe, în toată țara, la sfârșitul lui ianuarie 2017, apoi în februarie și de-atunci încoace, stârnind admirația străinătății: românii își apără democrația! Imaginile Pieței Victoriei pline-ochi, cu zeci de mii de oameni ținând aprinse în noapte lanternele telefoanelor mobile, imensă făclie colectivă, arzând pentru libertate, împotriva întunericului.

La fel – cele cu imensele sectoare colorate în roșu, galben și albastru care au transformat mulțimea într-un steag național uriaș, cât o declarație de patriotism.
Marșurile de protest prin centrele orașelor, în lungi coloane șerpuitoare, neobosite.
Acțiunea „Vă vedem!” de la Sibiu, ședința cotidiană de un sfert de oră de veghe pe trotuarul din fața sediului local al principalului partid de guvernământ, extinsă și prin alte părți: isteață „traducere” politică a metaforei identitare despre care de mult se vorbea cu amuzament, cea a ferestruicilor-„ochi” care privesc către străzi și piețe, către realitatea înconjurătoare, de-acolo de sus, „crescute” pe acoperișurile înalte și abrupte ale caselor din centrele cetăților săsești din Transilvania, „ochi” desenați și pe pancartele cetățenești de acum.

Convocări la orele dimineții, până către prânz, sâmbăta sau duminica, ale mamelor cu copii de vârste fragede, cu cărucioare, trotinete, biciclete, cu jucării și cu baloane colorate, spre luare-aminte: pentru ei, pentru cei mici ne dorim o democrație adevărată, o țară cinstită, curată!

Înfrățirea simbolică a românilor din țară cu cei din diaspora, pe 10 august 2018, în marile mulțimi care au umplut din nou piețele și cărora guvernanții, exasperați, n-au găsit altă soluție de a le răspunde decât cu gaze lacrimogene și cu lovituri de bastoane.
Cu – tot timpul – reversul glumeț, ironic al textelor și desenelor de pe pancarte, al scandărilor, al persiflărilor din internet, al parodiilor și al jocurilor de cuvinte, al bășcăliei enorme la care „rezistenții” au recurs ca la un arsenal împotriva relei-voințe, imoralității, ticăloșiei.

O ipostază hipertrofiată fiind imprecația devenită mai faimoasă decât multe mari minuni, pornită de la buclucașa plăcuță de înmatriculare a mașinii cu care un june compatriot a venit acasă, în țară, pentru protestul din 10 august, tocmai din Suedia, unde plătise pentru a putea folosi combinația de litere a disprețului cel vulgar pe care voia să-l arate partidului pornit împotriva statului de drept. Doar că… încercarea autorităților de a-l penaliza pe făptaș a atras atenția, vorba păcătoasă s-a răspândit ca fulgerul în societate, a devenit un soi de „banc” pe care toți și-l spuneau tuturor, o „parolă” de atitudine antiguvernamentală, a fost inscripționată unde vrei și unde nu vrei, până și pe un câmp întins, cu literele arate cu hazul de necaz pe care-l faci în fața mizeriei morale, au scandat-o mulțimile adunate în săli de spectacole și cele din tribunele meciurilor sportive, încât vulgaritatea s-a „curățat” și a rămas o expresie mucalită a revoltei.

Și – acum – „boicotarea” referendumului. Mii de președinți de secții de votare care au dezertat, refuzând să ajute la buna desfășurare a unei operațiuni inutile și costisitoare, nocive în implicațiile ei socio-psihologice, morale, religioase, în beneficiul unui politician – sau al mai multora – în căutare disperată de sprijin popular pentru atacul la democrație. „Internauții” mereu vigilenți, fotografiile și filmările cu abuzurile politicienilor și ale preoților care i-au presat pe oameni să se prezinte la vot, i-au amenințat, i-au șantajat. Vocile multor intelectuali publici care au demontat manipulările din jurul referendumului, au explicat și au protestat. Mesajul – de pildă – al poetului Markó Béla, fost lider al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, gânditor lucid și etnic minoritar, simțind mai acut ca majoritarii pericolul extremismului care poate duce la derapaje grave: „M-am gândit să scriu de ce nu aș vota, din 1990 pentru prima dată. Pentru că nu vreau ca acest referendum să fie validat. Pentru că dacă putem schimba Constituția, ziua următoare nu se schimbă nimic. Pentru că totul se schimbă. Pentru că va exista o altă inițiativă. Mai întâi poate despre avort. Apoi religia de stat. Apoi pedeapsa cu moartea. Despre romi. Despre utilizarea steagului. Despre intonarea imnurilor. Despre școlile maghiare. Toate referendumurile vor avea succes. Cei care vor vota se pot bucura. Dar, în cele din urmă, va exista și un referendum asupra bucuriei. Ce poți să faci, prietene? Și despre când poți să plângi. Am foarte multe argumente să spun că asistăm la praf în ochi. Este o deturnare. Este ură. Nu este creștinism. Mulți oameni au scris asta, tineri, mă bucură asta. Atâta timp cât pot fi fericit.” Și apoi explicațiile și citatul bine știut din pastorul Niemöller.

6-7 octombrie 2018: un episod – paradoxal – luminos al vieților noastre…