Ministrul muncii din Cehia a demisionat după ce a fost acuzat de plagiat, anunţă agenţiile internationale de ştiri.
Petr Krcal era ministru de mai puţin de o lună în guvernul de coaliţie condus de magnatul Andrej Babis.
Krcal şi-a anunţat demisia marţi, după ce a fost acuzat că a plagiat în teza de licenţă susţinută în 2007.
Universitatea Tomas Bata din oraşul Zlin, unde el şi-a susţinut lucrarea de licenţă, a anunţat o anchetă în acest caz.
Demisia lui Petr Krcal urmează la scurt timp după ce a ministrului de justiţie Tatiana Mala, care a părăsit guvernul săptămâna trecută, după ce şi ea a fost acuzată că a plagiat în două lucrări universitare.
Guvernul Babis a fost investit in iunie, dupa mai multe luni de incertitudine politica. Guvernul e sustinut de o aliantă între partidul populist ANO condus de premier, social-democraţi şi, pentru prima oară după 1989, comunişti.