Fostul președinte peruvian Alan García (2006 – 2011) e plecat puțin de-acasă și nimeni nu știe unde s-a dus. Până acum câteva zile, a stat în ambasada Uruguayului din Lima, așteptând verdictul. Care a venit acum două zile: cererea de azil nu i se aprobă.

Alan García ar fi vrut să ajungă în Uruguay pentru a se feri de justiție. Zice că e persecutat politic. Și că nu a luat bani pentru metroul din capitală de la firma constructoare Odebrecht.

Compania braziliană Odebrecht nu e la primul contact cu președinții peruvieni. Alejandro Toledo, președinte înaintea lui García între 2001 și 2006, astăzi fugar prin Statele Unite, ar fi luat milioane de dolari de la ea, tot pentru metroul din Lima. Odebrecht zice că din 2004 a dat în total în Peru șpagă de 30 de milioane de dolari. De altfel, ultimii patru președinți peruvieni au avut probleme de corupție. Un al cincilea, Alberto Fujimori, e deja în închisoare pentru corupție și încălcarea drepturilor omului. 

Ciudată e însă alegerea lui García pentru azilul politic. Din ce știm, Costa Rica ar fi putut fi o opțiune mai bună, sau chiar Brazilia. Dar cu Uruguay a optat aparent pentru calea cea mai dificilă. Uruguay e povestea democratică de succes a Americii Latine. După ce a scăpat de dictatura militară – 1989-ul lor este 1985 – a devenit cea mai democrată, mai liberală și mai prosperă țară din America Latină. The Economist a numit-o ”Țara Anului 2013” pentru liberalizarea consumului de cannabis. Nu degeaba i se mai spune și ”Elveția Americii de Sud”. Și aș adăuga că nu degeaba are rezultate așa de bune și la fotbal, deși are doar vreo 3,5 milioane de locuitori. Cum de a crezut deci García că va fi primit cu brațele deschise într-o asemenea țară? Mai degrabă ar fi avut succes în România, dar în Uruguay?! Voi mai urmări povestea și revin.