Ediția tipărită | Lideri
15 noiembrie 2018
CAPITALISMUL A SUFERIT o serie de lovituri puternice la adresa reputației sale, în ultimul deceniu. Sentimentul că sistemul este viciat, în beneficiul deținătorilor de capital și în detrimentul muncitorilor, este profund. Un sondaj din 2016 arată că mai mult de jumătate din tinerii americani nu mai sprijină capitalismul. Această pierdere de încredere este periculoasă, dar și motivată. Capitalismul de azi are o problemă reală, nu doar pe cea despre care le place să vorbească protecționiștilor și populiștilor. Viața a devenit mult prea confortabilă pentru unele firme din vechea economie, în timp ce în noua economie, firmele de high-tech și-au construit repede o poziție puternică în piață. Este într-adevăr nevoie de o revoluție – una care să dezlănțuie concurența, să elimine profiturile anormal de mari de azi și să asigure că inovația va putea triumfa mâine.
Țările au luat măsuri pentru a stimula concurența și înainte. La începutul secolului XX, America a desființat monopolurile din căile ferate și energie. După al Doilea Război Mondial, Germania Occidentală a pus bazele piețelor competitive în centrul proiectului său de construire a națiunii. Crearea pieței unice europene, un proiect susținut de Margaret Thatcher, a deschis piețele interne vetuste către firme străine dinamice. Ronald Reagan a încurajat concurența într-o bună parte din economia americană.
O transformare similară este necesară azi. După 1997, concentrarea pieței a crescut în două treimi din industriile americane. O zecime din economie e constituită din industrii în care patru firme controlează mai mult de două treimi din piață. Într-o economie sănătoasă, te-ai aștepta ca profiturile să fie reduse prin concurență, dar cash flow-ul liber al companiilor este cu 76% peste media sa, de 50 de ani, raportat la PIB. Tendința este similară în Europa, doar că mai puțin extremă. Cota medie de piață a celor mai mari patru firme din fiecare industrie a crescut cu trei puncte procentuale după anul 2000. Pe ambele continente, firmele dominante sunt acum mai greu de dislocat.
Cei stăpâni pe situație iau în derizoriu ideea că le este ușor. Oricât de consolidate ar putea deveni piețele pe plan intern, susțin ei, globalizarea încălzește furnalul concurenței. Dar în industriile care sunt mai puțin expuse la comerț, firmele obțin câștiguri uriașe. După calculele noastre, suma totală a profiturilor anormale este de $660 miliarde, din care mai mult de două treimi sunt obținute în America, iar o treime din asta, în firmele high-tech.
Nu toate aceste privilegii sunt evidente. Google și Facebook furnizează servicii populare, fără cost pentru consumatorii lor. Dar prin influența lor asupra publicității, ele ridică în mod subtil costurile altor firme. Mai multe industrii din vechea economie cu prețuri mari și profituri pândesc sub acoperirea comerțului: cărțile de credit, distribuția de farmaceutice și evaluarea creditelor. Atunci când publicul intră în contact direct cu oligopolurile, problema devine mai clară. Liniile aeriene protejate ale Americii încasează mai mult decât omologii lor europeni și livrează servicii mai proaste. Firmele de televiziune prin cablu sunt notorii pentru prețurile ridicate: se estimează că clientul mediu de televiziune cu plată din America cheltuiește cu 44% mai mult acum decât în 2011. În unele cazuri, furia publică deschide poarta pentru nou-veniți, cum este Netflix. De mult prea multe ori, totuși, nu o face. Piețele bursiere evaluează chiar și firme nou-intrate pe bursă și care sunt prietenoase cu consumatorii, precum Netflix și Amazon, ca și când și ele vor deveni monopoluri.
Creșterea puterii de piață contribuie la rezolvarea mai multor enigme economice. În ciuda dobânzilor reduse, firmele au reinvestit doar o proporție infimă din profiturile lor generoase. Asta poate fi datorită faptului că barierele în calea concurenței îi țin deoparte chiar și pe nou-veniții bine finanțați. Apoi, de la începutul mileniului, și mai ales în America, cota forței de muncă în PIB a scăzut. Prețurile monopoliste le-ar fi permis firmelor puternice să afecteze puterea de cumpărare a salariilor. Cota deținută de forța de muncă a scăzut cel mai mult în industriile cu o mare concentrare. A treia enigmă este că numărul nou-veniților s-a redus, iar creșterea productivității a fost slabă. Și asta poate fi explicată prin lipsa de presiune concurențială pentru a inova.
Unii susțin că soluția la excesele capitalului este de a consolida forța de muncă. Elizabeth Warren, o posibilă candidată prezidențială americană, vrea să aducă mai mulți muncitori în consiliile directoare. Partidul Laburist al Marii Britanii promite deținerea obligatorie de acțiuni de către angajați. Și aproape toți cei de stânga vor să reînvie puterea în declin a sindicatelor. Sindicatele au un rol de jucat în economia modernă. Dar o întoarcere la capitalismul în stilul anilor ’60, în care oligopoluri hipertrofiate câștigau marje grase de profit, dar nu dădeau bani muncitorilor decât la amenințarea cu greva, este de evitat. Tolerarea profiturilor anormale, atâta timp cât ele sunt distribuite într-un mod care îi satisface pe cei care dețin puterea, este o rețetă pentru clientelism. Favorizații din interior pot să o ducă bine – a se vedea prăpastia dintre muncitorii răsfățați și outsiderii neglijați din Italia. Dar o economie compusă din titulari indiferenți va fi în cele din urmă martora unei prăbușiri a inovației și, de aici, a unei stagnări a nivelului de trai.
Mult mai bine este să se elimine aceste privilegii. Puterea de piață ar trebui atacată în trei feluri. Primul: regimurile privind datele și proprietatea intelectuală ar trebui folosite pentru a stimula inovația, nu pentru a-i proteja pe titulari. Asta înseamnă a-i elibera pe utilizatorii individuali ai serviciilor high-tech de a-și lua informațiile din alte părți. Presupune și obligarea marilor platforme să emită licențe de date brute anonimizate pentru rivali. Patentele ar trebui să fie mai rare, mai scurte și mai ușor de disputat în instanțe.
Al doilea: guvernele ar trebui să elimine barierele pentru intrarea pe piață, cum sunt clauzele de ne-concurență, cerințele de permise ocupaționale și reglementările complexe scrise de lobby-iști din industrie. Mai bine de 20% din muncitorii americani trebuie să dețină permise pentru a-și face treaba, față de doar 5% în 1950.
Al treilea: legile antitrust trebuie aduse la nivelul secolului al XXI-lea. Nu e nimic greșit că mandatul organismelor antitrust promovează bunăstarea consumatorilor. Reglementatorii trebuie să fie însă mai atenți la sănătatea concurențială generală a piețelor și la câștigurile din capital. Reglementatorii din America ar trebui să aibă puteri sporite, așa cum au cei din Marea Britanie, de a investiga piețele care devin disfuncționale. Marilor firme high-tech ar trebui să le fie mult mai greu să neutralizeze rivali potențiali pe termen lung, așa cum a făcut Facebook când a cumpărat Instagram în 2012 și WhatsApp în 2014.
Aceste modificări nu vor rezolva toate relele. Dar dacă ele ar duce profiturile din America la niveluri normale istoric, iar muncitorii din sectorul privat ar obține beneficiile, salariile reale ar crește cu 6%. Productivitatea ar spori. S-ar putea ca asta să nu oprească ascensiunea populismului, însă o revoluție în domeniul concurenței ar contribui mult la refacerea încrederii publicului în capitalism.