Home România USR îi cere președintelui să participe la ședințele de guvern pentru a bloca amnistia și grațierea

USR îi cere președintelui să participe la ședințele de guvern pentru a bloca amnistia și grațierea

0
USR îi cere președintelui să participe la ședințele de guvern pentru a bloca amnistia și grațierea
Foto: Agerpres
3 minute de lectură

Uniunea Salvați România (USR) i-a cerut președintelui Iohannis să participe la toate ședințele guvernului Dăncilă din această lună pentru a se asigura că Executivul nu va adopta de sărbători ordonanța de urgență a amnistiei și grațierii, așa cum au amenințat o serie dintre liderii PSD. 

,,USR va face tot ce depinde de noi în situația în care această ordonanță va apărea, dar până atunci trebuie ca fiecare forță responsabilă din societate să încerce să blocheze un astfel de demers care ar însemna, din punctul nostru de vedere, sfârșitul democrației în România. De aceea, îi solicităm președintelui României să utilizeze la maximum atribuțiile legale pe care le are și să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare ședință de Guvern”, a declarat Dan Barna.

”Într-adevăr, Constituția prevede foarte clar în ce situații președintele poate conduce ședințele de Guvern, dar una dintre ele se referă excat la chestiunile de politică externă. În momentul de față, mai avem mai puțin de o lună de zile până când România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene și, în acest context, este evident că fiecare ședință de guvern trebuie să aibă pe ordinea de zi acest subiect, care este de fapt prioritatea zero a politicii externe a României. În această perspectivă, participarea președintelui o considerăm una obligatorie.

”În egală măsură, participarea domniei sale la ședințele de Guvern ar putea să blocheze adoptarea unei ordonanțe, mai ales că avem și precedentul din 2017, când participarea domniei sale a blocat, e drept pentru o perioadă scurtă, adoptarea OUG 13.

”Acesta este unul dintre demersurile pe care noi le considerăm fundamental necesare pentru a ne asigura că, în luna decembrie, cel puţin această ordonanţă nu va fi adoptată, pentru că, repet, adoptarea ordonanţei amnistiei şi graţierii ar însemna sfârşitul democraţiei în România şi ar fi un semnal extraordinar de prost pentru preluarea Preşedinţiei în contextul unei asemenea ordonanţe. De aceea, USR este evident împotrivă”, a mai spus Dan Barna.

Mai mulți lideri ai PSD au dat ca sigură în ultima săptămână adoptarea unui act normativ privind amnistia și grațierea, oscilând între o ordonanță de urgență sau asumarea unui proiect de lege în parlament. Cei mai vocali sunt, de departe, secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu, secondat de deputatul Cătălin Rădulescu. Lor li s-au alăturat liderul de la Vaslui, Dumitru Buzatu, și, luni, secretarul general al guvernului Toni Greblă. Singura care a dat asigurări că nicio ordonanță a amnistiei și grațierii nu va fi adoptată de sărbători a fost premierul Viorica Dăncilă, care le-a spus jurnaliștilor aflați la recepția de la Cotroceni, de Ziua Națională, că ”vom avea sărbători liniștite”.

Previous article Scrumbia de Dunăre afumată, recunoscută și protejată în UE
Next article Discuția despre Brexit
Dora Vulcan
Dora Vulcan a intrat în presă în 1992, după un stagiu la departamentul de strategie al unei campanii prezidențiale. A lucrat la agenția de știri a cotidianului România liberă, la secția de politică internă și apoi la cea de investigații, focusată pe domeniul justiției și pe ingerința politicului în anchetele penale. A fost stringer la BBC România și consultant de presă la Comisia Națională de Informatică a Guvernului României. A scris la Revista 22 despre plagiatele din mediul universitar.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here