USR și PNL au sesizat CCR asupra modificării Legii medierii și Legii prevenirii faptelor de corupție

3 minute de lectură

USR a anunțat, joi, că a depus două sesizări la CCR, una privind Legea medierii și o alta referitoare la Legea pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, obiecțiile de neconstituționalitate fiind semnate și de parlamentari ai PNL.

„Uniunea Salvați România a depus la Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate cu privire la modificările aduse Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Sesizarea a fost semnată și de deputați PNL. De asemenea, deputații USR au sesizat CCR, alături de deputați PNL, cu privire la modificarea adusă art. 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, au transmis reprezentanții partidului condus de Dan Barna, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Referitor la sesizarea făcută la CCR cu privire la Legea medierii USR apreciază că Parlamentul nu a ținut cont de Decizia nr. 560/2018 a CCR, prin care Curtea a constatat că erau neconstituționale mai multe prevederi prin care erau reintroduse obligațiile încercării procedurii medierii anterior inițierii unui proces și dovedirii acestui fapt în fața instanței, respectiv era introdusă obligația judecătorului de a trimite părțile la mediere, în anumite cauze care se află pe rolul primei instanțe de judecată de mai mult de 18 luni fără a fi soluționate.

„Când vroiau să o înlăture cu orice preț pe Laura Codruța Kovesi din fruntea DNA, liderii PSD și ALDE invocau toată ziua comportamentul lipsit de loialitate constituțională de care ar fi dat dovadă aceasta, pentru că nu a anticipat ce avea să scrie CCR într-o decizie de peste câteva luni. Acum, când însuși Parlamentul ignoră flagrant decizii ale Curții Constituționale, liderii PSD-ALDE nu mai văd nicio problemă. Este la fel ca la ′abuzurile statului paralel‵. Vorbesc continuu de abuzuri, dar principalele abuzuri sunt comise tocmai de ei”, a afirmat Dan Barna, potrivit comunicatul de presă al USR.

„Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituționalității, legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenței Curții Constituționale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligațiile constituționale care rezultă din jurisprudența instanței constituționale circumscriu cadrul activității legislative viitoare. Or, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 27 din Constituție, legiuitorul acționează ultra vires, încălcându-și obligația constituțională rezultată din art. 147 alin. (4) din Constituție”, arată USR în textul sesizării formulate la Curte.

USR motivează, în obiecția de neconstituționalitate cu privire la modificarea art. 12 din Legea nr. 78/2000, că actul normativ încalcă Legea fundamentală, prin prevederile care dezincriminează „faptele prevăzute în cuprinsul lit. a) și b) ale art. 12 în cazul în care faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum și în cazul în care faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale”.

„Concret, în cadrul procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei CCR nr. 584/2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precizată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare”, a conchis sursa menționată.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele