Deja faimosul „high five” al lui Vladimir Putin și al printului moștenitor saudit la ultimul summit al liderilor G20, dragostea pentru cărbune a lui Donald Trump și ura sa față de știință și vestele galbene pe străzile Franței desenează contururile unei stranii noi coaliții.
de Julian Popov
Uitați de BRICS, abrevierea efemeră care a adus într-un coș Brazilia, Rusia, India și China. Să trăiască RUSSA – coaliția Rusia-SUA-Arabia Saudită, căreia i s-a adăugat Kuweitul, într-un efort disruptiv al țărilor exportatoare de petrol de a se opune progresului diplomației globale a climei.
Manifestul lor a fost refuzul mai degrabă simbolic de a „saluta” ultimul raport IPCC asupra schimbării climatice la conferința anuală a climei (COP24) de la Katowice, în Polonia, care a avut loc în decembrie 2018. Ei au insistat doar să „ia notă” de raport. În același timp, străzile Franței fierbeau sub protestele distructive declanșate de prețul la carburanți ale „Vestelor galbene”, care se opun atât inegalității, cât și taxelor înalte și redistribuirii insuficiente a bogăției. Punctul focal sunt taxele mari pe combustibilii fosili, care fac parte din efortul președintelui Macron de a accelera avansul economiei cu consum scăzut de carbon în Franța.
Multe dintre doleanțele „Vestelor galbene” sunt de înțeles și legitime, iar Rusia pare să fie încântată de proteste. Nu este atât de surprinzător că mulți analiști și guvernul francez suspectează că fabricile rusești de cyber troli au muncit din greu ca să amplifice și să radicalizeze protestele „Vestelor galbene”. Donald Trump a scris pe Tweeter: „Acordul de la Paris nu funcționează atât de bine pentru Paris. Proteste și revolte în toată Franța… Se scandează „Îl vrem pe Trump!”…” Nu ar fi surprinzător dacă ar apărea în vestă galbenă.
Așadar, bate oare în retragere ambiția de consum scăzut de carbon pe plan global? Lumea își reechilibrează oare interesele și pune frână eforturilor de a ajunge la o economie neutră pentru climă la mijlocul secolului, și de a controla creșterea temperaturii globale mult sub 20 C?
Nu chiar. Suntem clar martorii apariției unei noi coaliții populiste, antiglobaliste și antieuropene, un fel de nou OPEC, care adoptă tactici de intimidare similare producătorilor arabi de petrol când au impus embargoul petrolifer împotriva SUA și aliaților lor după războiul arabo-israelian din 1973.
Dacă această teorie este corectă, ne putem întoarce la istorie și să încercăm să ghicim ce se poate întâmpla acum. Embargoul petrolifer a avut efecte neplăcute pe termen scurt. Câteva luni, a existat o penurie de livrări. Prețurile la petrol au luat-o în sus, producătorii de petrol au beneficiat, Moscova stoca munți de bani și începuse să creadă că proiectul comunist aduce, în fine, fructele promise ale prosperității. Agresorii câștigau, iar Rusia beneficia din asta.
Care a fost reacția celor agresați? SUA au accelerat noile cercetări în domeniul energiei și dezvoltării de noi tehnologii de explorare pentru petrol și gaze. Franța și-a accelerat programul de energie nucleară și a construit o uriașă capacitate de energie nucleară. Germania și alte țări europene au impus reglementări drastice de eficiență energetică. Mica Danemarcă a inventat energia eoliană modernă, care răstoarnă lumea energiei, patru decenii mai târziu. Cercetările în domeniul energiei solare au fost finanțate masiv. Atunci când știința schimbării climatice s-a tradus într-un acord politic global, lumea era deja în pragul unei noi economii energetice. Când, în 2009, țările s-au adunat la Copenhaga pentru COP15, cu ambiția de a ajunge la un acord puternic, toate tehnologiile pentru o tranziție energetică fundamentală erau disponibile, dar încă scumpe. Nici economia, nici diplomația nu erau gata pentru măsuri mai hotărâte în domeniul climei. Câțiva ani mai târziu, la conferința asupra climei de la Paris, a fost semnat un acord foarte ambițios, care declara că semnatarii vor menține creșterea temperaturii globale cât de aproape posibil de 1,5 0C.
În 2017, țările dezvoltate au instalat pentru prima dată mai multă capacitate de generare eoliană și solară decât pe combustibili fosili. Azi, energia regenerabilă este mai ieftină decât cărbunele, gazul sau petrolul. Câștigurile de eficiență energetică sunt uriașe, iar UE introduce standarde de energie cu poluare aproape de zero pentru toate noile clădiri. În noiembrie 2018, Comisia Europeană a lansat strategia pe termen lung pentru neutralitatea climatică, cu alte cuvinte, o Europă cu carbon net zero în 2050. Tabloul acesta nu este pe placul producătorilor de petrol și gaz. Totuși, dacă nu ar fi existat un embargou petrolifer în anii ’70, am fi rămas mult în urma avansurilor tehnologice și economice spre o economie cu consum scăzut de carbon. Unii comentatori chiar dau vina pe creșterea prețului la petrol, urmată de prăbușirea prețului la petrol. Cu alte cuvinte, pe curbele de preț generate de embargoul petrolifer din 1973, pentru prăbușirea Uniunii Sovietice.
Cu alte cuvinte, intimidarea politică are adesea efectul opus celui intenționat. Așadar, care ar fi consecințele coaliției RUSSA? O diferență importantă între SUA și ceilalți este că mesajele pe Tweeter ale lui Donald Trump nu pot să controleze politicile economice, energetice și de climă ale țării sale. Majoritatea proceselor economice sunt determinate de piețele libere, de corporații și de guvernele statelor, nu de președinte. În acest sens, abținerea SUA de la declarația referitoare la climă este mai ales un act simbolic. Donald Trump a făcut declarații gălăgioase despre retragerea SUA din acordul de la Paris, dar un asemenea act nu poate intra în vigoare decât în 2020. În ciuda declarațiilor lui Trump, delegația SUA a participat activ la negocierile de la conferința din 2018 asupra climei, de la Katowice.
Desigur, nimeni nu se așteaptă ca celelalte trei țări să fie promotoarele reducerii emisiilor. În ultimii ani, importanța altui factor crește și devine dăunătoare – inovația și concurența din industria carbonului redus. Faptul că nu au salutat, ci doar au luat notă de raportul IPCC ar putea să trimită un semnal esențial – că aceste țări nu recunosc realitățile economice ale secolului al XXI-lea. Cel puțin, public. Asta poate fi valabil pentru Rusia și Kuweit, dar nu și pentru SUA și Arabia Saudită. Statele Unite sunt în avangarda cercetării, dezvoltării și inovației în domeniul carbonului redus. Una dintre politicile esențiale ale prințului moștenitor a fost pregătirea țării sale pentru declinul economiei combustibililor fosili. La începutul lui 2018, Arabia Saudită își declara ambiția de a construi cea mai mare centrală energetică solară de pe Pământ – un proiect-gigant, de 200GW. Proiectul a căzut, dar ambiția a rămas. Chiar și Rusia se trezește încet la evoluția rapidă a energiei cu cărbune redus. Gazprom a explorat scenarii de decarbonizare a gazelor, unele instalații regenerabile au fost recent date în funcțiune în Rusia, mașina pe concept electric a fost construită, dar Rusia rămâne, în mare, la coada scării economiilor pe carbon redus.
Cu alte cuvinte, coaliția RUSSA va rămâne un gest public superficial, care nu poate avea un impact material semnificativ asupra blocării sau chiar asupra încetinirii ambițiilor de politici legate de clima globală. Aceste ambiții nu sunt accelerate doar de consensul științific și politic, ci sunt alimentate generos și de o nouă realitate economică, și de o cursă acerbă între națiuni, pentru o mai bună poziționare în noile industrii. Dacă vrei să rămâi la suprafață, ar fi bine să detectezi diferența dintre declarațiile intimidante și economia reală.