Paradoxal, la mai mult de zece ani de la aderarea României la UE, asistăm la o serioasă diluare a procesului de europenizare în paralel cu revenirea în prim-planul politicii naționale a post-comunismului. De aici și temerile multiple, interne și internaționale, că mai degrabă țara noastră se prăbușește în trecut decât să continue să recupereze decalajul de modernitate față de restul Europei Occidentale.
Post-comunismul, prelungirea în România actuală a acțiunii de tip bolșevic, se manifestă pe mai multe planuri. Cel al folosirii în exces a minciunii, al folosirii bolșevice a forței împotriva oponentului civic și al constantei ostilități față de Occident a stângii românești.
Se știe că cei doi piloni ai oricărui regim dictatorial, comunist au fost minciuna și violența. Minciuna că trăim în cea mai bună dintre lumi, că se construieste „un om nou”, că ceilalți reprezintă o lume decadentă, bazată pe exploatare. Și, bineînțeles, minciuna cea mai mare, referitoare la bunăvoința „fratelui mai mare”. Minciuni care erau răspândite sistematic, utilizând toate canalele media, în special prin ziare sau televiziunea publică. Minciuni care aveau nevoie de o întreagă armată de oameni pentru a fi nu numai difuzate, dar și apărate. Oameni specializați în propagandă și manipulare, bine plătiți, mult peste medie, pentru o loialitate corespunzătoare.
Iar atunci când minciunile erau contestate, prin spiritul critic al celor curajoși și cu sprijinul mijloacelor occidentale de informare alternativă, gen Radio Europa Liberă, pericolul era îndepărtat prin utilizarea forței. Era periculos să asculți posturi de radio străine, o crimă să răspândești informații sau opinii astfel obținute și nu puțini români au făcut închisoare pentru așa ceva. Chiar dacă sufletele românilor puteau fi individual salvate de minciună, la nivel social realitatea virtuală pe care o trăiam trebuia apărată cu orice preț. Iar acolo unde propaganda nu reușea să mai controleze lucrurile, precum în Brașov, în 1987, situația urma să fie rezolvată prin utilizarea pe scară largă a arestărilor, a închisorii, intimidărilor, deportărilor, toate, intrumente din dotarea aparatului de forță al PCR.
Chiar dacă comunismul s-a prăbușit în 1989, stânga românească a continuat să folosească drept instrument politic această nefastă combinație de minciună și violență politică. La începutul anilor ’90, pentru a discredita opoziția democratică de la acel moment, PNȚCD și PNL, noua conducere politică, FSN, format într-o mare măsură din comuniști de linia a doua și ceva fosta Securitate, a folosit din plin aparatul de propagandă al defunctului PCR. Cei de vârsta mea își aduc ușor aminte cum, încercând să contracareze aceste metode, partidele de opoziție, dar și intelectualitatea civică cereau FSN să nu „mintă poporul cu televizorul”. De altfel, victoria categorică în alegerile din mai 1990 a foștilor comuniști s-a datorat în special utilizării în exces a minciunii și propagandei. Iar atunci când nici minciuna nu a mai putut stăvili dorința de adevăr și de dreptate a unei părți importante din societatea românească, cea care protesta de săptămâni întregi în Piața Universității, s-a apelat din nou la violența de tip bolșevic, prin aducerea minerilor în București, mobilizați tot în urma unor minciuni bine ticluite și abil împrăștiate printre ei.
Cu astfel de antecedente, nu trebuie să ne mire că astăzi tot minciuna este materia primă a politicii interne. S-au diversificat canalele de propagare, astăzi având și televiziuni private, s-au rafinat metodele, au crescut costurile, dar, pe fond, scopul este același: construcția unei realități virtuale, care să servească scopurilor politice ale beneficiarilor lor. Iar lucrul ăsta este cu atât mai necesar cu cât combinația nefastă de lăcomie și prostie a ajuns să domine politica noastră. Avem un lider politic corupt, necinstit, nicio problemă. Plătim, bine, câțiva ziariști și analiști „independenți” și aceștia ne vor explica cât de cinstit este liderul respectiv și cum toate acuzațiile la adresa lui sunt doar răutăcioase, motivate politic și, mai ales, false. Doar știm bine că pentru a scăpa hoțul trebuie să strige hoții. Avem un ministru incompetent, prost educat, cu ceva diplome obținute în condiții neclare, iarăși nu este nicio problemă. Băgăm fisa în tonomat și acesta ne va explica cât de bun, de profesionist este omul și ce noroc avem că tocmai el a fost numit.
În ultimele săptămâni, mass-media independentă din România a devoalat mecanismele acestor mașinațiuni, aducând în atenția opiniei publice nume, cifre, plăți, fapte concrete care ne ajută să înțelegem cum fondurile obținute ilegal, prin corupție, sunt folosite la „ungerea” acestui imens aparat de propagandă și manipulare. Așa înțelegem și mai bine cum minciuna a ajuns să fie materia primă a politicii din România.
Iar acolo unde minciuna nu mai este suficientă, pentru că totuși trăim în epoca internetului, a accesului alternativ la informație, putem oricând apela la instrumentul bolșevic al violenței, după cum s-a și întâmplat în 10 august 2018. La fel ca la Brașov, în 1987, sau în Piața Universității, în iunie 1990, stânga românească, atunci când minciuna s-a dovedit a avea picioare scurte, a apelat la „salvarea “ sa tradițională: intimidarea românului prin folosirea brațului înarmat al regimului. În felul acesta, minciuna și sora sa, violența, mențin România în post-comunism.
“Fiți temători, căci Dumnezeu nu și-a spus ultimul cuvânt!”
Cu bani se pot face multe, dar nu se poate modifica gândul omului, căci omul gândește cu mintea lui, iar mintea omului este schimbatoare. Lumea bogătanilor este mai parșivă și amăgitoare decât orice pe lume, căci bogăția o fac saracii lumii prin muncă și suferinta lor, iar ce produc ei se transforma in bani care se duc întotdeauna de la săraci către bogătani și niciodată invers. Banii bogătanilor slujesc puterii lor pe care nu o împarte cu nimeni și bogătanii știu, că ei fără puterea banului nu înseamnă nimic pe lume. Saracii vor să își trăiască viața lor in pace și în rândul lumii, dar bogătanii nu ii vor lăsa din mana, ii vor tine pe săraci tot timpul in diferite frici și spaime, ii vor tine in ascultare făcând societatea rea, plina de ură, nesigură, îi aruncă în brațele disperării. Tinerilor le dă speranțe deșarte, ii fac rebeli, atei, nefericiți și fără nicio direcție, le pune în fața întotdeauna “zeul Ban”, care cu cât le este mai aproape, cu atâta se îndepărtează mai mult, dar ajungând la mijlocul vietii, la sfârșitul tinereții, sunt aruncați în malaxorul pregatit de lumea bogătanilor, unde se zbat că peștele pe uscat, prizonierul bolilor captate in prima parte a vieții, printr-un trai destrăbălat, fara sens și noimă, un mod de viață ca un drog cu efect îndelungat.
Dumnezeu, Drăguțul, care nu da cu parul, dar care nu iartă la întâmplare, cand da globaliștilor ceva ce merita, le va da tot ceva global. Că așa este El, Prea Înaltul, te lasă, te lasă, te urmărește să vadă ce îți poate capul și când te aștepți mai puțin, te trezești cu sărăcimea lumii că începe să fiarbă că marea in furtuna, că furtuna devine uragan și mătură totul. Și bogătanii ajung și ei săraci, oftează prin șantierele socialismului victorios, plânge viata lor de bogătani și speră să se întoarcă roata.
Numai că și rotile astea se întorc tot de Sus, se întoarce roata odată, inca odata și mai apoi se întoarce în altă parte că ai zice că era mai bine daca rămânea cum s-a întors. Traiti, oameni în buna Pace, dar nu uitați să gândiți și să vă aduceți aminte de vorba lui Lăpușneanu Vodă, când saracii ii cereau capul lui Motoc și carele i-o zis lui Vodă ” Doamne, nu te lua după ei, că sunt prosti!”, iar Domnul i-a întors-o “Motzoace, prosti-prosti, da multi!” și i-a făcut brânci de pe zid în mijlocul mulțimii dezlănțuite. Luați aminte!