Dăncilă debutează pe Facebook cu un citat din Churchill. Printre comentarii: ironii și solicitări de demisie

99
2 minute de lectură

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, joi seară, un mesaj pe noul său cont de Facebook, precizând că va face tot posibilul să readucă agenda publică “pe traseul normalităţii, al decenţei şi al asumării, pentru stabilitate şi coerenţă politică şi guvernamentală”, informează Mediafax.

Postarea premierului începe cu un citat din Winston Churchill: “Succesul nu e final, eşecul nu e fatal: ceea ce contează e curajul de a continua”.

“Din dragoste şi responsabilitate pentru România, e momentul să ne aducem aminte de raţiunile care ne-au făcut să ne implicăm pentru acest viitor al construcţiei, şi nu cele ce ne despart. Sunt absolut convinsă că ne dorim cu toţii binele acestei ţări. Din respect pentru români, noi, politicienii, avem datoria dialogului şi a consensului, a maturităţii politice şi a acţiunilor responsabile. În ceea ce mă priveşte, vă asigur pe toţi că voi face tot ce-mi stă-n putinţă să readuc agenda publică pe traseul normalităţii, al decenţei şi al asumării, pentru stabilitate şi coerenţă politică şi guvernamentală”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Premierul a anunțat că va folosi noul cont de Facebook pentru a comunica cu oamenii. “De astăzi mă puteţi găsi şi aici, pe această pagină. Îmi doresc dialog şi construcţie, cu şi pentru oameni”, se arată în finalul postării.

Până la ora redactării știrii postarea Vioricăi dăncilă a strâns aproape 700 de comenmtarii, unele dintre ele ironice sau în care i se cere să renunțe la funcția de premier.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele