Home Actualitate Viorica Dăncilă: Dorința mea este ca Balcanii de Vest să devină parte a Uniunii Europene

Viorica Dăncilă: Dorința mea este ca Balcanii de Vest să devină parte a Uniunii Europene

0
Viorica Dăncilă: Dorința mea este ca Balcanii de Vest să devină parte a Uniunii Europene
Foto: Bogdan Cristel
5 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Viorica Dăncilă a declarat că vrea ca Balcanii de Vest să devină parte Uniunii Europene, precizând că România a susținut prioritar acest lucru, în perioada deținerii Președinției Consiliului UE. Premierul a adăugat că PSD are datoria politică și morală să fie solidar cu partidele de centru-stânga, informează MEDIAFAX.

„Știu că în fața Uniunii Europene stau probleme complexe, că există presiuni interne și externe care pun la încercare solidaritatea statelor membre. În acest context, apetitul pentru extindere pare diminuat, iar atenția se concentrează pe alte teme. A nu decide acum integrarea Balcanilor de Vest într-o formulă credibilă și cu o agendă previzibilă ar fi o greșeală strategică majoră în condițiile în care Uniunea Europeană nu mai este singurul jucător din Balcanii de Vest. că procesul de aderare este complex. Pe durata lui este esențial să folosim energia pozitivă. E în interesul nostru, ca social-democrați din această regiune, să susținem extinderea UE către Balcanii de Vest”, a afirmat Viorica Dăncilă, marți, în cadrul Forumului Național, de la Parlament.

„Istoria integrării României în Uniunea Europeană a fost marcată de solidaritatea manifestată de familia social democrată cu țara noastră. Eu consider că Partidul Social Democrat din România are datoria politică și morală să întoarcă această solidaritate către prietenii partidelor de centru stânga. Pentru acest lucru, avem datoria să întărim cooperarea regională și să dăm un semnal puternic către Bruxelles, că proiectul extinderii trebuie să rămână la vârful agendei europene”, a completat premierul.

Șeful Executivului a adăugat că un aspect pozitiv este integrarea în NATO a statelor din Balcanii de Vest.

„Așa cum a dovedit procesul extinderii Uniunii Europene din ultimele trei decenii, prosperitatea merge mână în mână cu securitatea. De aceea toate statele din Estul Europei care au mers până acum pe calea integrării europene au mers în paralel și pe calea integrării în NATO. Desigur, fiecare țară are dreptul de a decide modul în care își asigură propria securitate. În același timp, fiecare țară are dreptul la propria bunăstare și propria securitate și nicio putere nu are drept de veto în legătură cu acest lucru. Privim pozitiv faptul că drumul pe care au mers România, Ungaria sau Croația este urmat acum și în Balcanii de Vest. România și PSD salută eforturile și rezultatele țărilor din Balcanii de Vest pentru integrarea în NATO și consideră că acesta este răspunsul logic la riscurile de securitate din regiune”, a explicat Dăncilă.

Am văzut în ultimii ani o Rusie din ce în ce mai agresivă în Europa – inclusiv în Balcanii de Vest. Acțiunile subversive care au avut loc în Muntenegru sau Macedonia de Nord, dar și în alte țări balcanice sau europene, confirmă de fapt că opțiunea pro-NATO în regiunea noastră geografică este una corectă. Atât Uniunea Europeană, cât și NATO sunt forțe ale stabilității, păcii și prosperității”, a explicat Dăncilă.

Președintele social-democraților a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să fie în continuare deschisă aderării unor țări precum Republica Moldova și Georgia.

„Singura garanție a evoluției predictibile stabile și democratice a Balcanilor de Vest e integrarea europeană. Poarta Uniunii Europene trebuie să rămână în continuare deschisă pentru țări precum Republica Moldova sau Georgia, care au același drept la un viitor european prosper și sigur. Vă asigur că PSD și România vor fi avocați permanenți și implicați în acest sens. Mesajul dumneavoastră și mesajul nostru comun regional va ajunge la Bruxelles și va determina sporirea eforturilor pentru lărgirea în continuare a Uniunii Europene”, a precizat Viorica Dăncilă.

Premierul a mai afirmat că numai prin unitate și implicare poate fi realizată aderarea la UE a Balcanilor de Vest.

„După cum știți, în cadrul președinției rotative deținută de către România, extinderea, Balcanii de Vest, Republica Moldova, Parteneriatul Estic au reprezentat priorități. Sunt convinsă că Forumul la care participăm astăzi la București va da un semnal puternic către procesul de extindere. Cred că vocea noastră comună va fi mai puternic auzită de către Bruxelles, cred că procesul de extindere trebuie susținut pe baza meritelor proprii și cred că împreună putem realiza acest lucru. Sunt convinsă că trebuie să facem apel la toate pârghiile și la puterea noastră comună de a ne implica în acest lucru”, a conchis Dăncilă.

Forumul Regional organizat de PSD pe tema „Integrarea Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană” are loc, marți, la Parlament. La eveniment au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor, precum și liderul PES Sergei Stanishev.

Ulterior Forumului, Viorica Dăncilă a semnat Declarația Comună de la București și Acordul de Cooperare între PSD și partidele participante la evenimentul de la Parlament.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here