Virusul recesiunii, mai periculos decât Covid-19

105
5 minute de lectură

La supermarketul din preajma redacției frigiderele sunt goale, tinerii care lucrează în zonă așteaptă rezultatul testelor unor programe care să permită lucrul de acasă, iar lifturile au, se pare, un alt algo(ritm) de servire, mai rapid.

A fost de ajuns spectacolul miilor de mașini blocate la Nădlac, în vamă, disperarea românilor care se grăbeau acasă, pentru a transmite un semnal clar de pericol către o mare parte a populației. Un virus misterios, care nu are nici vaccin, nici antidot sau tratament clar, poate înspăimânta.

Deocamdată însă toate măsurile severe luate de România sunt preventive, țara nefiind în prima linie a crizei coronavirusului, ci doar în zona unui potențial pericol transmis prin tranzitivitate.

Dacă putem limita, probabil, numărul îmbolnăvirilor din cauza coronavirusului, nu vom putea evita o criză a economică. Semnalele sunt clare, îngrijorătoare și imposibil de ignorat. Cad industrii, se prăbușește valoarea unor companii, uneori conjunctural, alteori pentru cǎ afacerea și-a epuizat suflul. Fondul Monetar Internațional a pregătit sisteme de intervenție, atât pentru statele sărace, cât și pentru cele care vor avea crize acute în economie sau în sănătate. FMI nu este instituție de caritate, iar dacă pune la dispoziție pușculița cu bani, asta înseamnă că o criză globală este iminentă.

Desigur, susțin optimiștii, ea poate fi evitată, dacă guvernele acționează. De altfel, este momentul și genul de criză în care cele care pot interveni sunt guvernele.

Băncile centrale au sărit și ele în acțiune, aruncând bani în piața financiară sau reducând dobânzile, dar atenție, unele nu mai au spațiu de manevră. Banca Centrală Europeană a lansat o ofensivă verbală, prin glasul Christinei Lagarde, fosta șefă a FMI. Lagarde a avertizat că, dacă guvernele nu iau măsuri coordonate, vor avea o criză de dimensiunile celei din 2008.

Sincer, mă sperie perspectiva. Îmi amintesc cu mare claritate cum în toamna lui 2008, după ce agenția Fitch ne tăiase ratingul, liderul sindical Vasile Marica îmi dădea următoarea replică: doamna Moise, numai dumneavoastră vedeți criza! Eram invitați într-un studio de televiziune împreună cu Anton Hadăr, liderul unui sindicat din învățământul universitar, și discutam despre… presiunile pentru majorarea lefurilor”. Era în plin sezon electoral, pentru guvernanți, economia „duduia” și politicienii împrăștiau pomeni. De altfel, puțină lumea înțelegea ce se întâmplă și, spre marea mea stupoare, l-am auzit pe Moise Guran întrebându-se retoric, peste ani: dar a fost, oare, o criză în 2008-2009? În fine, Guran susține că are studii juridice, nu economice, însă premierul din epocă nu poate fi scuzat pentru că nu a înțeles ce trebuie să facă sau ce trebuie să evite, în fața unei crize.

Multe afaceri s-au prăbușit, oamenii au rămas fără slujbe, leul s-a devalorizat, unii și-au pierdut casele pe traseul nemilos al crizei. Acum suntem tot în fața unor sezoane electorale și, la fel ca în 2008, toată lumea avertizează că riscul unei recesiuni globale este aproape de neevitat. În plus, de data asta avem și o criză politică, acompaniată de un buget deja supraponderal. Cum ieșim din cercul vicios al crizelor politice, care pot adânci căderea unei economii? Probabil doar prin maturizarea politicienilor. Cât despre gestionarea crizei, frâiele, aș cita-o pe Lagarde aici, sunt în mâinile guvernului. Unui guvern lipsit însă de o parte din prerogativele autorității executive, din cauza crizei politice. Am însă liniștea că Florin Cîțu, fie ca ministru al finanțelor, fie ca premier, va ști să gestioneze afacerile financiare ale țării. Va trebui însă să coaguleze energiile unei națiuni în jurul guvernului, iar pentru a reuși, trebuie să convingă. Mingea este pe terenul fiscal în meciul inegal între coronavirus și economie. Desigur, Europa va căuta să dea un răspuns financiar problemei, prin crearea unui fond de susținere, dar și atunci avem nevoie de profesioniști.

În altă ordine de idei, vom avea nevoie de suportul industriei financiare. Ce soartă va avea o afacere mică, temporar paralizată de criză, care s-a dezvoltat cu un împrumut bancar, de nereturnat? Cum convingi băncile să susțină afacerile aflate temporar în criză, când te joci cu ordonanța lăcomiei? Cum să mai convingem băncile să ne susțină, după ce le-am izbit peste noapte cu OUG 114? Și, mai ales, de unde bani pentru a susține cheltuielile necesare pentru a rezista unei crize? De unde bani? Acum vedem, din păcate, cum se materializează toate avertismentele primite de la economiștii lucizi. N-a fost o criză provocată de Brexit, nu suntem victime colaterale ale războiului comercial, însă riscăm să trăim o criză pentru care, pur și simplu, nu suntem pregătiți. Din ce bani majorăm pensiile cu 40%? Din banii pentru spitale? Ne vom împrumuta, oare? Cu ce preț? Apropo, bine că nu am mișcat aurul din Londra. Vom avea nevoie de încrederea piețelor financiare. Economiile lumii se vor contamina de la virusul recesiunii. ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele