Zilele „Poesis”. La Satu Mare

Jurnal cultural

30
12 minute de lectură

Despre bienalele de arte vizuale din septembrie şi de la-nceputul lui octombrie, Art Encounters de la Timişoara şi cea …Internaţională de Ceramică de la Cluj, am scris în numerele trecute ale Reporterului global. Sar deocamdată peste, tot din urbea transilvană, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj şi, din „Micul Paris”, peste Festivalul Naţional de Teatru, la care voi reveni. Nu uit nici restanţele galeristice mai vechi, vai!, numeroase, sau alte mari evenimente recente: Art Safari, mega-salonul bucureştean, Noaptea Albă a Galeriilor, naţională, şi vernisajul multiplu „de sezon” de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, de pe 31 octombrie. Nici expoziţiile primelor luni de toamnă, tot din Capitală, plus Mogoşoaia, ale unor artişti precum Cătălin Bădărău, Mircea Maurice Novac, Lucian Muntean, Dumitru Gorzo, a Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici sau ampla recapitulare şi totodată proiecţie Lemn-aur-lumină: #Maitec/ Sultana & Ovidiu – Dana & Stephane de la Muzeul Naţional de Artă al României. Rezum acum o escapadă literară recentă la Satu Mare. Despre celelalte şi despre alte drumuri culturale, şi mai recente, la Arad şi Piteşti – rând pe rând, după cum se va-nvrednici cronicarul…

Revista Poesis: fondatori, evoluţie, prezent

De 3 decenii, lansată după căderea regimului comunist, apare la Satu Mare revista Poesis. Proiect excelent, focalizat asupra genului, cu concretizare meritorie, chiar dacă numerele gazetei au fost întotdeauna inegale, şi cu grupaje de versuri sau cu cronici şi interviuri remarcabile, şi cu producţiuni ale unor autori doar tenaci. Din grupul iniţiatorilor, constituit în jurul a doi poeţi sătmăreni, George Vulturescu şi Dumitru Păcuraru, care se remarcaseră, în 1982, la Cenaclul bucureştean de Luni şi-şi publicaseră primele culegeri la Editura Litera către finele deceniului, aveau să se stingă prematur Alexandru Pintescu (1947-2003) şi Ion Vădan (1949-2012). Alături de tandemul Vulturescu-Păcuraru s-au mai aflat şi se mai află şi alţii, autori de versuri şi eseişti, jurnalişti. Între ei – criticul Gheorghe Glodeanu, profesor la Universitatea din Baia Mare. La un moment dat, în cel de-al treilea deceniu, a apărut o versiune paralelă, Poesis internaţional, între timp cvasi-autonomă. Traduceri se publicau şi continuă să apară şi-n revista-mamă, fireşte. Şi sunt organizate anual festivaluri de gen, cu deschidere şi spre celelalte compartimente ale literaturii, sub genericul Zilele „Poesis”.

Împreună, despărţiţi, din nou împreună, Vulturescu şi Păcuraru şi-au urmat traseele: cel dintâi a scris şi a publicat constant, câştigându-şi un bun renume naţional, a condus cultura pe judeţ şi a obţinut finanţări locale şi regionale pentru revistă; în timp ce al doilea s-a lansat în afaceri şi e de 3 decenii proprietarul unui dintre cele mai de succes cotidiene româneşti din provincii, Informaţia zilei, în care semnează număr de număr editorialul, a cumpărat, a amenajat sau a construit sedii, deţine şi tipografia care imprimă ziarul şi revista, a executat, prin firmele sale, lucrări de restaurare şi reabilitare a unor construcţii patrimoniale sau memoriale, mai mari şi mai mici, în diverse localităţi ardeleneşti, între care elegantul Castel Károly de la Carei. De ani buni îl secondează şi a şi preluat iniţiative fiica sa, Oana Mirabela Păcurar (fără „u”-ul final!), absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj, pictoriţă specializată şi în restaurări şi design de interior, autoare a albumului Magia restaurării (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2017). Abandonând şi tot revenind la poezie, în ultimii ani cu 2 culegeri curajos-experimentale, Punctul de inversare a memoriei (Casa de editură Max Blecher, Bucureşti şi Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2017) şi Măcelăria şi alte poeme (Editura Tracus Arte, 2019), Dumitru Păcuraru şi-a asumat de la un punct încoace şi finanţarea revistei Poesis, a amenajat o redacţie şi un Club de lectură omonim, o Cafenea-bibliotecă „Poesis”, există şi un Hotel Poesis de 4 stele, într-o Villa Poesis, atent decorate, cu mult lemn vechi sau „patinat”, dar şi cu un mic lift de sticlă care urcă spre cele 2 etaje, într-un corp de clădire istoric, folosit cândva de iezuiţi, cu adaosuri proiectate şi construite recent, în armonie, de fiică şi tată, cu săli de conferinţe, camere pentru rezidenţe literare şi artistice şi-o grădină de vară între sediul ziarului, care găzduieşte şi un Muzeu al Presei Sătmărene, şi cel literar-turistic, numai minunăţii! Dumitru Păcuraru şi-a asumat şi ordonarea şi cercetarea bogatei arhive a lui Aurel Popp (1879-1960), important pictor, grafician, sculptor născut în judeţ şi trăitor, cea mai mare parte a vieţii sale, în Satu Mare, cu stagii de studiu, cu burse sau angajat să predea desenul şi artele în Italia, Austria, Franţa, Germania, Spania, Olanda şi Marea Britanie, precum şi, în ţară, la Cluj, Timişoara şi-n alte locuri. Au rezultat 2 studii-albume masive: Aurel Popp. Între două culturi (Editura RAO, 2017) şi În atelierul lui Aurel Popp (Editura Tracus Arte, 2019); iar la Muzeul de Artă din Satu Mare cei doi, fiică şi tată, au conlucrat pentru reamenajarea expoziţiei permanente Aurel Popp, într-o formulă novatoare, adusă către standardele muzeologiei contemporane.

Zilele „Poesis” 2019

Am mai participat la Zilele „Poesis”, cred că întâiaşi dată pentru prima oară (vorba studiosului Rică Venturiano) în 1994, la-nceputul toamnei, dacă nu greşesc, apoi în vara lui 2005 sau 2006 şi din nou, peste un deceniu şi-nc-un an-doi, în 2017. Acolo s-a ţinut un fel de „prelungire” a întâlnirii inaugurale a Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO, care se consumase pe 11 iulie 1994 în Bucureşti, un număr mare de colegi, mai ales ardeleni, care nu putuseră face drumul spre Capitală, alăturându-se la Satu Mare, entuziaşti, listei de „primi fondatori” (sic!). Am asistat de fiecare dată – bineînţeles – la recitaluri de poezie, la decernări de premii, la mai patetice ori mai ludice declaraţii de admiraţie şi de fidelitate faţă de „genul liric”, precum şi la dezbateri specializate sau pe teme mai general-culturale, în diverse spaţii din oraşul de pe Someş.

În ultimii ani, Zilele… se ţin – fireşte – la Villa Poesis. Acum, la ediţia 2019, pe 26-27 octombrie, s-au reunit 30-40 de autori de versuri şi de alte isprăvi literare (recunosc, am omis să-i număr om cu om). Discuţii aprinse, şi serioase, şi vesele, amintiri, convivialităţi. O dezbatere consacrată difuzării presei culturale, la Cafeneaua-bibliotecă „Poesis”, a prilejuit şi consideraţiuni pe marginea secvenţei consacrate domeniilor creative în Programul de guvernare, proaspăt dat publicităţii, al noului cabinet liberal condus de Ludovic Orban, care urma să fie votat în Parlament. Iar punctul central al festivalului a fost o secţiune cu şi despre Nicolae Manolescu, aniversat cu o lună înainte de împlinirea vârstei rotunde de 80 de ani. Despre reputatul critic au vorbit mai-toţi invitaţii, într-o plăcută, destinsă atmosferă, fără formalisme solemne, pe tonuri colegial-respectuoase, dar şi cu multe secvenţe de memorialistică anecdotică. Protagonistul a intervenit şi el, nu doar la sfârşit, ci şi pe parcurs, cu formulări glumeţe. Întâmplându-se să fiu singurul „lunedist” din adunare, l-am povestit pe sărbătorit în ipostază de încă-june profesor de Filologie, la finele deceniului al 8-lea şi la-nceput de-al 9-lea, diriguitor de cenaclu şi „patron”, acolo, de şi mai-jună generaţie postmodernă, şi-am evocat şi alte intersecţii şi întâmplări literare de dinainte şi de după 1989 sau din cariera politică postcomunistă a lui Nicolae Manolescu, din lumea scriitoricească, din spaţiul universitar şi din istoria recentă a presei, de pe unde ni s-au tot încrucişat paşii, până la anumite detalii portretistice sau vestimentare… viu colorate! Marele critic, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, adulat de adulatori, contestat de contestatari (are destui, şi de unii, şi de alţii…), va deveni şi el „optzecist” pe 27 noiembrie.

Era să uit: de câţiva ani a fost rataşat Zilelor… un fără de pereche Concurs de… pălincă „Poesis”. Din fericire, versificatorii, prozatorii, criticii prezenţi nu sunt chemaţi să îngurgiteze mari cantităţi, ci, prin câţiva reprezentanţi, doar să jurizeze, prin mici degustări, o selecţie restrânsă realizată în prealabil de către specialiştii unor Asociaţii de producători din zonele de Nord ale Transilvaniei. Conştiincioşi, s-au prezentat în beciul-cramă al Villei Poesis autorii a 80 de sortimente de palincă obţinute şi din prune sau mere sau pere, dar şi – bunăoară – din gutui, cu un gust-parfum dulceag foarte special. Preşedintele juriului: fireşte, Manolescu cel aniversat pentru cei 80 de ani ai săi cu cele 80 de soiuri de licori dublu-rafinate. Criticul s-a declarat mare admirator al palincăi, deşi consumator foarte ponderat. L-au secondat în juriu poeţii Ioan Moldovan, Traian Ştef şi George Vulturescu, criticul Victor Cubleşan şi un interesant domn Dorin Popa, inginerul horticol specializat în oenologie şi-n managementul aferent, consultant în domeniu, profesor la Facultatea de Protecţie a mediului de la Universitatea din Oradea. Restul scriitorimii prezente a aplaudat, s-a amuzat şi-a acceptat şi să deguste înainte, în timpul şi după gala de premiere…

Oraşul vechi, oraşul nou: pieţe, palate şi arhitectură „brutalistă”

Satu Mare e un oraş tipic transilvan, cu un centru vechi, în jurul marii pieţe centrale, cu parc în mijloc şi cu palate şi alte clădiri impozante împrejur, între care Catedrala romano-catolică, Muzeul de Artă din Palatul Vécsey şi Hotelul Dacia, iniţial Pannónia, în stil Secession, cu, în apropiere, clădirea monumentală a Teatrului de Nord şi cu atractivul Turn al pompierilor, vechi de peste un secol.

Mică sau mare, după cum vrem s-o evaluăm, cu puţin peste 100.000 de locuitori, însă capitală de judeţ, „marginală” faţă de axele de transport şi comerciale, dar la puţini kilometri de graniţele cu Ungaria şi cu Ucraina, situată pe rutele Central-europene, urbea are o istorie, are valori patrimoniale, are potenţial. Sunt şi straturile mai recente de construcţii din perioada comunistă şi din ultimele 3 decenii. S-a dezvoltat şi Satu Mare odată cu toată România post-1989, s-au făcut ceva lucrări de infrastructură şi sistematizări rutiere, pieţele şi străzile centrale sunt destul de animate, pline de magazine, restaurante şi cafenele. Către margini – hale şi depozite, mari suprafeţe comerciale, benzinării, de toate. Totuşi, spre deosebire de oraşele ardeleneşti mai mari, s-au făcut aici vizibil mai puţine restaurări şi reabilitări de clădiri.

Apropo de stratul de arhitectură comunistă al oraşului: am văzut în octombrie afişele şi câteva dintre marile panouri fotografice ale expoziţiei Oanei Păcurar intitulate Resturile de beton ale trecutului, din iulie-august, sub genericul emblematic Brut, referinţă la stilul arhitectural „brut” sau „brutalist”, masiv, greoi, gri, antipatic multora, mai ales că ne-a rămas moştenire de la regimul comunist, de fapt la modă cândva în întregul spaţiu euro-american şi apreciat ca reprezentativ pentru o anumită etapă de istorie a construcţiilor din modernitatea târzie. În Satu Mare există Palatul-turn administrativ ridicat sfidător, cea mai înaltă clădire din România anilor ’70-’80 ai secolului trecut, cu 2,6 metri peste Hotelul Intercontinental din Bucureşti, în mijlocul Centrului nou construit între cel vechi şi malul nordic al Someşului. Alături – Casa de cultură. Ambele – proiectate de o echipă de arhitecţi condusă de Nicolae Porumbescu, în volumetrii ornamentate cu motive de inspiraţie folclorică, repetitive, în alinieri pe orizontală şi pe verticală, în coloane şi frize. Un set complet de imagini din expoziţie – în numărul triplu 4-5-6 (321-322-323) pe 2019 al Poesis-ului, anul al XXX-lea de apariţie a revistei (secţiunea finală, p. 84-109). De la cele de ansamblu, luate de la sol sau aeriene, de sus, şi până la decupajele de tronsoane şi la focalizările asupra unor detalii exterioare şi interioare, se degajă o neaşteptată frumuseţe a betonului turnat în forme geometrice, înrudite cu arta abstractă avangardistă şi post-avangardistă. O foarte interesantă cercetare a Oanei Păcurar, şi a artistei interesate de expresivităţi vizuale, şi a restauratoarei, operă – în fond – de arheologie patrimonială potenţată de creativitatea fotografică. Sensibilitatea faţă de construcţiile modulare i-am surprins-o şi în subsolul Clubului de lectură „Poesis”, unde, într-o încăpere vecină cu cea în care zăceau abandonate imagini din expoziţia Resturilor de beton…, o firidă e ocupată de o instalaţie de carte-obiect, alcătuită parcă-n joacă, din coperţi de colecţie cu design repetitiv, aliniate în rânduri suprapuse, cu aspect de… bloc „brutalist” ornat cu cercuri concentrice, de astă-dată colorate, parcă ironic faţă de tradiţia griului „canonic”.

Cum am spus: Satu Mare are potenţial… ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele