ANRE propune majorarea tarifelor la energie ca efect al OUG 114

Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) propune modificarea tarifelor practicate de companiile de distribuție a energiei electrice, de la 1 martie, pentru a include taxa de 2% pe cifra de afaceri introdusă de OUG 114/2018, potrivit Mediafax.

În cazul în care proiectele de ordin vor fi adoptate, consumatorii casnici sau industriali vor plăti, practic, taxa, după majorarea tarifelor cu circa 2,5%. Aceasta în condițiile în care există destule semne de întrebare legate de plata efectivă a taxei, arată Mediafax.

ANRE a anunțat în această săptămână că amână termenul până la care companiile de energie și gaze trebuie să îi transmită cifra de afaceri obținută anul trecut, fără să menționeze noua dată. Acest termen era de 25 februarie, dar din cauza OUG nr. 114/2018, faptul că aceasta nu are norme de reglementare sau alte clarificări, ANRE a decis să amâne termenul.

Potrivit Mediafax în mediul politic se discută posibilitarea renunțării la taxă, pentru anumite companii, acesta fiind și un subiect de controversă între Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Tăriceanu i-a recomandat lui Teodorovici să își țină părerile pentru el atunci când comentează în legătură cu Ministerul Energiei, fiindcă nu cunoaște cum funcționează ministerul care este condus de un liberal, în condițiile în care ministrul Energiei Anton Anton a vorbit de posibilitatea eliminării taxei iar ministerul Finanțelor a respins ideea.

„Am văzut că domnul Teodorovici a făcut niște comentarii în legătură cu OUG 114. Am ceva de spus. Îi dau un sfat domnului Teodorovici să își țină părerile pentru el în ceea ce privește Ministerul Energiei, pentru că nu cunoaște cum funcționează. Nu cred că are suficiente date ca să știe cum funcționează Ministerul Energiei care este condus de un liberal”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE a mai spus că între el, partidul pe care îl conduce și Eugen Teodorovici este o diferență de abordare și de viziune. Secretarul de stat în Ministerul Energiei a anunțat, tot în această săptămână, că instituția a cerut Guvernului prorogarea cu un an a termenului de aplicare a taxei de 2%, reamintește Mediafax.

În nota de fundamentare, ANRE admite că noile tarife sunt modificate pentru a acoperi taxa din OUG 114. “Modificarea tarifelor va permite asigurarea veniturilor anuale ale operatorilor de distribuție concesionari necesare desfășurării activității ca urmare a modificării apărute în legislația primară”, arată documentul, citat de Mediafax.

Propunerile de creștere a tarifelor se aplică pentru companiile E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea, Distribuție Energie Oltenia, Electrica Distribuție Muntenia Nord, Electrica Distribuție Transilvania Nord, Electrica Distribuție Transilvania Sud, Delgaz Grid.

Comentarii