Arabia Saudită cere statelor din Golf să strângă rândurile după atacurile cu drone

54
Regele Salman Sursa: Facebook
1 minut de lectură

Regele Salman al Arabiei Saudite a invitat duminică liderii din Golf și ai Ligii Arabe să convoace la Mecca, pe 30 mai, reuniuni de urgență pentru a discuta implicațiile atacurilor cu drone asupra unor staţii de pompare şi sabotării a patru nave pe coasta Emiratelor Arabe Unite, pootrivit Reuters.

„Condițiile critice actuale implică o poziție unificată a Ligii Arabe și a Golfului față de provocările și riscurile întâmpinate”, a anunţat într-un comunicat Ministerul de Externe din Emiratele Arabe Unite (EAU).

EAU, aliații musulmani suniţi ai Arabiei Saudite nu au acuzat pe nimeni pentru operațiunea de sabotare a navelor petroliere, în așteptarea unei investigații. Nimeni nu a revendicat sabotajul, dar două surse guvernamentale americane au declarat săptămâna trecută că oficialii americani au crezut că Iranul a încurajat grupurile de rebeli hutti sau miliţiile şiite din Irak să îndeplinească această operaţiune.

Rebelii hutti, care se luptă cu o coaliție condusă de Arabia Saudită în Yemen, au declarat că au efectuat atacuri asupra stațiilor de pompare a petrolului din regat, care nu au afectat producția sau exporturile celui mai mare exportator de petrol brut din lume.

Citiți și: Două stații de petrol din Arabia Saudită, lovite într-un atac cu drone

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele