Avocații au rămas fără venituri și acuză că nu sunt protejați

67
5 minute de lectură

Restricţiile impuse de autorităţi afectează şi avocaţii, care își exprimă nemulțumirea față de autorități pentru că nu ar fi luat măsurile pentru a-i proteja. În timpul stării de urgenţă, instanţele judecă doar cauzele urgente, dosarele cu arestaţi preventiv, iar pentru mulți avocați, activitatea s-a redus cu peste 95%, transmite Mediafax.

Bogdan Alexandru a devenit cunoscut în spaţiul public când a fost desemnat primul avocat din oficiu al lui Gheorghe Dincă, inculpat în dosarul crimelor din Caracal.

„Eu am reducere de activitate de 95%. Practic, nu mai am întâlniri cu clienţi de niciun fel, nu mai închei contracte. Niciun client nu-şi mai pune problema remedierii unor situaţii juridice în acest moment, toată lumea îşi face provizii pentru ce poate să urmeze”, spune avocatul Bogdan Alexandru, citat de Mediafax.

În condiţiile în care avocatura trece, la fel ca întreaga societate, printr-o perioadă grea, sunt şi tensiuni în breaslă.

„Avem Casa de Asigurări a Avocaţilor în care am investit ani de zile bani ca să fim asiguraţi. Conducerea noastră centrală nu e de acord să primim bani compensaţie din aceste sume la care noi am contribuit ani de zile. Dacă nu avem activitate din cauza unei situaţii de risc cum este aceasta, pentru ce ne-am asigurat? Practic, suntem pensionari temporar. Cât o dura, o lună, două, cinci, nu ştim. Baroul şi UNBR nici măcar nu se gândesc să ne scutească de cote”, mai spune Bogdan Alexandru.

Avocatul continuă: „Asta este întrebarea: de unde vom avea posibilitatea să plătim dacă activitatea este zero acum?”.

Revolta este împărtăşită şi de avocata Cosmina Cerva.

„Avocaţii nu sunt protejaţi de UNBR, nu sunt protejaţi de barourile din care fac parte pentru că în acest moment, la mai bine de 2 săptămâni de când s-a decretat stare de urgenţă, pentru avocaţi nu a fost creat niciun fond şi nu a fost disponibilizată nicio sumă de bani din propriul fond de asigurări pe care avocaţii îl au şi la care cotizează până la acest moment”, spune avocatul.

Cosmina Cerva subliniază că organizațiile profesionale nu au făcut nimic să ajute avocaţii care nu au încasări în această perioadă.

„Nu au încasări nu din vina lor, nu au încasări pentru că activitatea din instanţele de judecată este suspendată. Nu este suspendată de 2 săptămâni, ci este suspendată de 3 luni, pentru că înainte de starea de urgenţă a fost greva magistraţilor care a suspendat toată activitatea instanţelor de judecată”, a spus avocatul Cosmina Cerva.

Cosmina Cerva consideră că este inadmisibil că avocaţii să fie nevoiţi să achite cotele chiar dacă nu încasează nimic.

„De asta este revoltă şi, într-adevăr, e revoltă pe bună dreptate. Nu îţi cere nimeni nimic gratuit: avocaţii cotizează lună de lună cu nişte contribuţii nu foarte mici – chiar foarte mari – la un sistem. În perioada stării de urgenţă, UNBR, împreună cu Casa de Asigurări a Avocaţilor ar trebui să ajute toţi avocaţii care nu au încasări în această perioadă”, mai spune avocatul.

La rândul său, Daniel Fenechiu, prodecanul Baroului Bucureşti şi vicepreşedinte al UNBR, spune că sunt soluţii.

„UNBR a luat decizia ca toate aceste contribuţii să nu mai fie purtătoare de penalităţi. Adică poţi să nu plăteşti, plăteşti când ai şi nu mai plăteşti penalităţi la ele. Adică e similar cu ideea de a nu mai plăti. Este o amânare a plăţii până în momentul când vei putea”, a explicat acesta.

Fenechiu spune şi de ce nu a fost oprită achitarea cotelor:

„Dintr-un motiv extrem de simplu: avem colegi care îşi doresc să plătească. Care spun: Sunt un om responsabil, eu vreau să plătesc pensia normal şi la timp. (…) Nu sunt mai mulţi (cei care vor să plătească, n.r.), nu am făcut o statistică, dar s-a lăsat posibilitatea cine vrea să plătească. (…) Nu mai există sancţiune pentru ideea că nu plăteşti. Nu mai realizezi venituri sau ai venituri mici, nu mai plăteşti. Penalităţile au fost stabilite la zero. Hotărârea spune penalităţi zero, la cerere”, spune acesta.

În aceste condiţii, Daniel Fenechiu susține că reacţiile colegilor avocaţi nu sunt motivate.

„În opinia mea, revolta nu este jusitificată. În acest moment, avocatul poate să nu plătească absolut nimic, urmând să plătească în momentul când lucrurile intră în normalitate”.

Un avocat plăteşte contribuţii la nivelul UNBR şi la nivelul baroului din care face parte. 15 lei e contribuţia pentru UNBR şi, de exemplu, pentru baroul Bucureşti este 35 lei. De asemenea, avocatul are şi contribuţia pentru sistemul de pensie, iar suma care este achitată porneşte de la 300 lei şi poate creşte în funcţie de venituri.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele