Barna: Îi invit pe președintele Iohannis și pe doamna Dăncilă la o dezbatere înainte de primul tur

36
1 minut de lectură

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat luni, la Ploieşti, că îi invită pe candidaţii PNL şi PSD la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, la o dezbatere publică despre viitorul României, care să aibă loc înainte de primul tur al alegerilor, conform Agerpres.

„Îi invit în mod public şi oficial şi pe preşedintele Iohannis, candidatul PNL, şi pe doamna Dăncilă, candidatul PSD, la o dezbatere înainte de primul tur al alegerilor, la o dezbatere despre ce fel de Românie vrem să vedem mai departe, o Românie în care ridicăm din umeri dacă ne dispar pădurile şi în care lucrurile trebuie păstrate în această logică de pe azi pe mâine sau o Românie modernă şi performantă. Eu am nişte puncte de vedere, sunt convins că şi domniile lor au diverse viziuni despre cum trebuie să arate România. Îi invit la o dezbatere deschisă, transparentă, în faţa cetăţenilor, despre cum trebuie să arate viitorul acestei ţări. Şi mă aştept ca această dezbatere să se întâmple înainte de turul întâi“, a afirmat candidatul Alianţei USR-PLUS la prezidenţiale, citat de agenția de presă menționată.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele