Brutăria din Ditrău a depus o plângere la Poliție pentru amenințare și incitare la ură sau discriminare, transmite Mediafax. În total, 17 persoane, în frunte cu preotul parohiei din comună, sunt reclamate pentru amenințare și incitare la ură.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, la Poliția Gheorgheni a fost înregistrată o plângere trimisă de reprezentanții unei societăți comerciale din Ditrău, referitoare la amenințare, incitare la ură sau discriminare, tulburarea ordinii publice, precum și la infracțiuni privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
„Plângerea va fi conexată dosarului penal inițiat deja la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, înregistrat din oficiu, in-rem, față de infracțiunea de incitare la ură sau discriminare”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita.
Surse judiciare au declarat că plângerea a fost depusă în urma amenințărilor la adresa celor 2 angajaţi srilankezi, dar și la adresa patronilor brutăriei.
Aceleași surse spun că plângerea vizează 17 persoane, în frunte cu preotul parohiei din comună.
O sesizare față de aceleași persoane a fost depusă și la CNCD din partea proprietarilor brutăriei.
Brutăria a devenit cunoscută după ce localnicii s-au revoltat împotriva celor doi angajaţi srilankezi. Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Căminul Cultural din Ditrău la o adunare populară unde s-a discutat situaţia angajării celor doi cetăţeni din Sri Lanka la brutăria din comună, oamenii insistând că nu vor emigranţi în satul lor.
În cazul preotului parohiei din comuna Ditrău, Bíró Károly, reprezentanţii Arhiepiscopiei din Alba-Iulia spuneau că s-a implicat într-un conflict care îi depăşeşte competenţele, iar poziţia sa referitoare la cei doi angajaţi din Sri Lanka nu coincide cu cea a Bisericii Romano-Catolice.
„Constatăm cu regret că preotul capelan al parohiei din Ditrău, Bíró Károly, s-a implicat într-un conflict care îi depăşeşte competenţele şi poziţia lui nu coincide cu punctul nostru de vedere. Poziţia Bisericii este clară, Biblia atenţionează poporul ales să accepte străinii, pentru că ei înşişi au fost străini în Egipt. Porunca cea mai mare a Domnului Isus este iubirea, creştinul fiind caracterizat în plus şi prin iubirea de duşman. Creştini fiind, trebuie cu atât mai mult să-i acceptăm pe cei care sunt creştini, dar chiar şi pe cei de altă religie. Sfântul rege Ştefan al Ungariei în Preceptele adresate fiului său, Sfântul Emeric, îl atenţionează să-i primească pe străini, pentru că o ţară cu o singură limbă este slabă”, se arăta într-un comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.