Când îl va vizita IPS Teodosie pe Mazăre la închisoare. “Vine să-l vadă pe Radu”

31
1 minut de lectură

Fratele lui Radu Mazăre, Mihai, a declarat vineri, la Penitenciarul Rahova unde este încarcerat fostul edil, că peste două săptămâni acesta va fi vizitat de Arhiepiscopul Tomisului pentru a-l încuraja și pentru a-i „întări credința”, informează Mediafax.

„Știu că se vehicula (că Mazăre va fi vizitat de Arhiepiscopul Tomisului, n.r.). Am vorbit acum două ore cu dânsul. Mi-a spus ce știam – că este în perioada de examene acum, are două săptămâni în care are studenți și dă examen cu ei. După ce termină examenele vine să-l vadă pe Radu, să-l încurajeze, să-i întărească credința”, a declarat Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre.

Potrivit acestuia, fostul primar al Constanței nu s-a resemnat cu pedeapsa definitivă, la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind pe rol contestația în anulare. Un termen a avut loc vineri, însă a fost amânat deoarece motivarea sentinței nu a fost încă redactată.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele