„Am descurajat și am eliminat intervențiile și practic parlamentari care erau obișnuiți să intervină n-au mai găsit interlocutor.” Așa descrie Mișu Negrițoiu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), comportamentul său în timpul cât a condus arbitrul piețelor financiare non-bancare. El nu spune o noutate și nici nu descrie vreun ideal imposibil de atins: așa stau lucrurile în toate instituțiile de supraveghere din lume. Credeți că-și permite cineva, vreun politician american, fie el și miliardar, să ceară vreun favor de la Security Exchange Commission, arbitrul pieței de capital americane? Nici vorbă. Robert Strahota, director adjunct pentru relații internaționale al Security Exchange Commission, mi-a declarat, în urmă cu câțiva ani, că instituția este severă cu cei care greșesc. Echilibrele se mențin greu, iar politicienii sunt ținuți la distanță, dar dacă-l sună vreunul dintre jurnaliștii specializați în piețe de capital, de la marile publicații, răspunde chiar dacă ar fi după miezul nopții. „Ei nu mă sună ca să vorbim despre filme, cărți sau timpul probabil. Sună atunci când vor să verifice o știre care s-ar putea să ne intereseze și pe noi.”

Din păcate, la noi, politicienii n-au nicio reținere să facă afaceri și, pe față, să șlefuiască legislația în interesul lor. Nu doar fostul președinte al social-democraților, acum în pușcărie, a împrăștiat banii, pe care bugetul nu-i avea, cu o mână și cu alta a dirijat „adaptarea” legislației la nevoile lui speciale. Iată că și în economie se poate. Domnul M. Weber, Mihai, nu vă gândiți la politicieni celebri, deputat de Gorj, are interese în piața auto. Adică este acționar al unei companii care repară autoturisme. E ceva rău în asta? Nu, evident, e liber să-și plaseze banii în ce afaceri dorește. Însă atunci când domnul Weber, deputat PSD de Gorj, este printre inițiatorii unei reglementări care favorizează afacerea domniei sale, atunci avem o problemă, nu credeți? Împreună cu alți colegi, printre care Radu Babuș, George Vișan, au ticluit un proiect de modificare a legii care să limiteze despăgubirea directă. Adică, acei păgubiți care s-au trezit cu mașinile avariate într-un accident să nu poată opta să ia ei banii și să facă ei ce vor cu aceștia. Interesant și aproape vesel este că, în expunerea de motive, M. Weber și colegii susțin că le pasă de siguranța cetățenilor și de siguranța rutieră, între care, zic ei, ar fi „o legătură simbiotică”. Ei bine, o lectură a afacerii în care are 50% din capital arată că legătura simbiotică pare mai degrabă cea între interesele atelierelor sale de reparații și ale flotei de BMW-uri din dotare, inițiativă mai nouă, care, nu-i așa, trebuie să producă și ea bani. Ce s-ar face dacă omul păgubit ar considera că n-are rost să-și mai repare mașina Euro 2, că și așa riscă să nu mai poată circula, și să accepte despăgubirea direct de la asigurător, și cu ea să-și achite vreun avans la o mașină hibrid? Ei? Adio încasări din înlocuirea mașinii. Influența politicului în piața asigurărilor, deja dezechilibrată de reglementări bizare, este însă mai amplă. Lidia Iliescu este, la rândul ei, o susținătoare a păgubiților, este șefa serviciului Petiții. Doamna, de profesie inginer are experiență în AVAS, autoritatea aceea de administrare a activelor statului, se ocupă, mai nou, de petiții. Soțul dânsei este un coleg al domnului Weber, deputat de Bistrița-Năsăud, Lidia Iliescu, șef serviciu Petiții, a avut un salariu de 211.913 lei, în 2017, însă ultima sa declarație de avere nu conține nicio cifră. E goală, ca și când ar face voluntariat la petiții, acolo. Chiar dacă salariul său a rămas neschimbat, și tot e o sumă enormă, 45.000 de euro pe an, peste 3.750 de euro pe lună, doar pentru a gestiona fluxul de petiții, uriaș, de altfel, și în creștere. De remarcat că petițiile s-au înmulțit în ultimul an, dar, atenție asigurătorii, care, printre altele, plătesc și taxe către ASF, deci susțin direct salariile acestea mari, spun că, în ciuda aparențelor, petițiile au un circuit dirijat direct și indirect de actorii pieței de reparații auto.

Dar piața financiară nu este un joc pentru băieții deștepți, cum ar spune un politician clasic. Este o afacere serioasă, iar pentru a avea o economie vibrantă, avem nevoie de capital, de investiții străine, de seriozitate. Până la urmă, nu putem atinge un nivel de bunăstare „ca afară”, cu șmecherii. Vorba proverbului latin pe care tatăl meu i l-a spus unui politician irațional al timpului său: cunoașteți proverbul latin ex nihilo nihil? Vi-l traduc eu: din nimic, nimic răsare”. Ei bine, când politicienii fără expertiză, fără experiență în piața financiară, fără o bună cunoaștere a economiei își vâră coada în piața financiară o dezechilibrează. Iar instituțiile esențiale ale pieței, pentru a susține economia și, până la urmă, bunăstarea noastră, trebuie să fie conduse, coordonate și populate nu cu interese, sau cu nevestele, neamurile și prietenii acestora, ci cu profesioniști impecabili. ■