CCR a stabilit că nu a existat conflict între CSM și Ministerul Justiției condus de Birchall

29
2 minute de lectură

Judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Ministerul Justiției, sesizat în perioada în care ministru era Ana Birchall, potrivit unor surse ale instituțiilor, transmite Mediafax.

Judecătorii au amânat în mai multe rânduri pronunțarea pe acest subiect.

Pe 12 noiembrie, în cadrul prezentării punctele de vedere la ședința CCR, Alexandru Stan, director în cadrul Ministerului Justiției, a declarat despre presupusul conflict cu CSM că este unul “artificial” în care instituția reclamantă nu dorește soluționarea.

La întrunirea CCR, unde a fost prezent și fostul ministru al Justiției Ana Birchall, Consiliul nu a trimis un reprezentant.

Ana Birchall a dorit să-și prezinte punctul de vedere personal în conflict însă cererea ei nu a fost admisă de judecătorii CCR, care au constatat că nu mai are calitatea de ministru al Justiției.

Reprezentantul Ministerului Justiției a declarat că CSM nu prezintă soluții de rezolvare a conflictului de natură constituțională pe care instituția îl reclamă în cerere.

Lia Savonea, președintele CSM, a sesizat CCR cu un conflict între Consiliu şi acţiunile Anei Birchall – la acea vreme ministrul al Justiţiei.

Cererea transmisă de Lia Savonea către CCR este motivată de următoarele chestiuni:

1. „Ingerinţă gravă a ministrului Justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori.
2. Acte de subminare a independenţei justiţiei din România prin negocierea unei „foi de parcurs” privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionate de organismele constituţionale abilitate ci de anumiţi factori externi.
3. Acţiuni repetate de decredibilizare şi blocare a activităţii CCR, autoritate de rang constituţional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele