

A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța Guvernului Orban care elimină anumite prevederi economice din OUG 114, printre care și cele referitoare la înghețarea punctului de amendă la valoarea de anul trecut și suspendarea pensiilor speciale pentru primari. „Monstruoasa OUG 114, rod al unor minți ticăloase din PSD, gândită de tripleta Dragnea – Vâlcov – Teodorovici împotriva economiei private, a fost, în sfârșit desființată”, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.
Principalele prevederi de modificare ale OUG 114 care intră în vigoare începând de joi, 9 ianuarie, sunt:
–Eliminarea prevederilor care au pus în pericol funcționarea fondurile private de pensii și banii participanților la Pilonul 2 de pensii;
–Abrogarea taxei de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic;
–Liberalizarea pieței de energie prin eliminarea treptată a prețului fix de vânzare la producători;
–Desființarea taxei pe activele bancare;
-Desființarea schemei fictive de finanțare fără resurse bugetare din Fondul de Dezvoltare și Investiții;
–Plafonarea indemnizațiilor pentru demnitari și a sporurilor din sectorul public la nivelul lunii decembrie din 2019;
-Plata activităților desfășurate de militari și polițiști în zilele libere sau de sărbătorile legale și a alocației pentru drepturile de hrană;
–Încetarea detașărilor din sectorul privat în sectorul public prin care erau evitate concursurile de ocupare a unor funcții publice;
–Înghețarea punctului de amendă la nivelul anului 2019, la 145 lei;
-Suspendarea pensiilor speciale pentru primari în 2020.
„Și chiar dacă PSD s-a încăpățânat până în ultima clipă să blocheze adoptarea acestor măsuri de corectare a prevederilor nocive din OUG 114, prin sesizarea proiectului de Lege pentru care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în fața Parlementului, astăzi acestea intră vigoare și vor produce efecte benefice pentru economie și pentru bugetul statului. OUG 114, ”greu de ucis” dar în final am reușit!”, a afirmat șeful Cancelariei premierului.
În 6 ianuarie, Guvernul a aprobat o OUG prin care prevederile din legea de modificare a OUG 114/2018 şi a altor acte normative din domeniul fiscal-bugetar să poată intra în vigoare. Legea pe care Guvernul Orban și-a asumat răspunderea, la sfârșitul anului trecut, nu putea fi aplicată deoarece a fost atacată la Curtea Constituțională de PSD. Premieul Ludovic Orban spunea că în lipsa acestui act normativ, prin care se modifica OUG 114, execuția bugetară pe anul 2020 putea fi afectată: „Toate aceste măsuri stau la baza construcţiei bugetare şi ele trebuie adoptate cât mai rapid, pentru că altfel riscă să afecteze negativ construcţia bugetară”.