Home Actualitate Cine nu-și plătește amenda este obligat să meargă la Zoo

Cine nu-și plătește amenda este obligat să meargă la Zoo

0
Cine nu-și plătește amenda este obligat să meargă la Zoo
2 minute de lectură
Zoo Târgu Mureș

Peste 1.200 de târgumureșeni riscă să ajungă la Zoo sau la măturat pentru că nu și-au plătit amenzile contravenționale. Este vorba de peste 1,3 milioane de euro.

Viceprimarul municipiului Târgu Mureș, avocatul Sergiu Papuc, a primit, de curând, atribuții privind urmărirea si recuperarea impozitelor și taxelor locale.

Acesta a solicitat Serviciului de executare silită și urmărire amenzi din cadrul Primăriei să întocmească cereri de chemare în judecată pentru târgumureșenii care deja au fost declarați insolvabili (care nu au în proprietate bunuri care pot fi executate) și care nu și-au plătit amenzile contravenționale.

Este vorba de 1.261 de persoane care datorează, în total, bugetului local 6.153.553 de lei și 137 de firme care datorează 493.689 de lei.

„Deja a fost trimis un set de chemări in judecată către Judecătoria Târgu Mureș. Prin aceste procese urmărim ca să înlocuim amenzile contravenționale cu muncă în folosul comunității. Sunt convins că atunci când se vor vedea în fața instanței de judecată cei mai mulți vor veni si vor plăti. Ceilalți vor presta muncă în folosul comunității, acolo unde avem nevoie: la Zoo, la căminul de bătrâni, în complexul de agrement “weekend” sau la măturat”, a spus Sergiu Papuc.

Acesta a mai adăugat că „legea e lege iar eu unul nu tolerez indolenta și nesimțirea. Toți locuitorii trebuie să-și facă datoria de cetățean așa cum o fac cei mai mulți din orașul nostru. Cei care nu vor să plătească sau nu au bani să se gândească de două ori înainte să facă o prostie. Dacă nu, să muncească pentru confortul celorlalți la Zoo sau pe stradă la curățenie!”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here