CSM, aviz negativ pentru eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistrați: Nu sunt un privilegiu

66
ccr

CSM transmite, după ce a avizat negativ propunerea PNL privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru anumite categorii profesionale, printre care şi magistrați, că decizia a fost luată având în vedere că principiul independenței justiției apără pensia de serviciu a acestora.

Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii arată, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că în analiza proiectului au fost avute în vedere acele norme din propunerea legislativă care vizează activitatea sistemului judiciar.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă având în vedere că principiul independenței justiției apără pensia de serviciu a magistraților, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu. Acordarea pensiei de serviciu constituie o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Constituția României”, potrivit sursei citate.

Membrii CSM arată că aceasta nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații şi care impune „obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au”, așa cum s-a reținut, de altfel, şi de către Curtea Constituțională.

„În ceea ce privește eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, față de succesiunea în timp a cadrului normativ, prin care anterior au fost eliminate și ulterior reintroduse pensiile de serviciu, s-a apreciat că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ și ar reprezenta un regres al reglementării în acest domeniu pentru această categorie de personal”, mai arată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Pe 10 aprilie 2019, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă formulată de un număr de parlamentari PNL privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru anumite categorii profesionale, printre care şi judecători și procurori, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele