Cum vor zdruncina alegerile europene viața politică internă

Nu este totul despre Brexit

97
9 minute de lectură

Fețe noi în Vechiul Continent

Ediția tipărită | Europa

30 mai 2019

VA TREBUI SĂ treacă trei săptămâni ca rezultatele alegerilor europene să intre în vigoare; parlamentul nu se întrunește până în iulie. Dar, în unele țări, evenimentele s-au mișcat cu repeziciune. La câteva zile de la alegeri, un cancelar a fost obligat să demisioneze, s-au convocat alegeri anticipate, un lider de facto a fost trimis la închisoare și niște șefi de partid au renunțat la luptă, ca să supraviețuiască.

Uniunea Creștin Democrată (CDU) de guvernământ și aliata sa din Bavaria au ocupat primul loc în Germania, dar cu un scor istoric scăzut, de 29%. Verzii au ajuns pe locul doi, cu peste 30% din voturi. Un rezultat național slab obținut de Alternativa pentru Germania de extrema dreaptă a mascat o performanță puternică a acesteia în estul țării, unde partidul s-a clasat primul în două din trei landuri care vor organiza alegeri în toamnă. Cei mai mari perdanți au fost social-democrații (SPD), partenerul de coaliție al CDU, care s-au prăbușit la 16%, și au pierdut o alegere separată în orașul-land Bremen, pentru prima dată în 70 de ani.

Coaliția din Germania e în zdrențe, dar încă se menține, pe moment. Totuși, o stare de febrilitate s-a instaurat în interiorul partidelor de guvernământ. Andrea Nahles, președinta aflată la ananghie a SPD, s-a hotărât să elimine orice dușman intern, punând la alegeri anticipate conducerea grupului său parlamentar. Annegret Kramp-Karrenbauer, lidera CDU, a reușit să distragă atenția de la chinurile SPD, părând să sugereze că cei care comentează pe YouTube ar trebui supuși unor reglementări în timpul campaniilor electorale, ceea ce a expus-o unor acuzații (pe care le-a negat) că s-ar opune libertății de expresie. În interiorul CDU sunt unii care se întreabă dacă doamna Kramp-Karrenbauer, cu tendințele ei de a gafa, are tot ce-i trebuie ca să îi urmeze Angelei Merkel, mentorul ei, în funcția de cancelar.

În alte locuri, a fost o noapte amestecată pentru partidele de guvernământ. Rezultatele din Italia au răsturnat rolurile de partener junior și senior în singurul guvern populist din Europa occidentală. Liga Nordului, naționalistă, a lui Matteo Salvini și-a dublat scorul de la alegerile generale de anul trecut, ajungând la 34% din voturi; Mișcarea Cinci Stele (M5S), anti-establishment, s-a prăbușit de la 32% la 17%. Partidul Democrat, de centru stânga, a înșelat așteptările, clasându-se al doilea, cu 23%.

Triumful Ligii ar putea să îl tenteze pe viceprim-ministrul Salvini să forțele noi alegeri și să renunțe la M5S în favoarea unei coaliții cu alte partide de dreapta. Dar, după rezultate, el a declarat că loialitatea sa față de înțelegerea existentă nu a fost „niciodată pusă sub semnul întrebării.” Cele mai mari dubii planează asupra M5S. Cu biciul ținut ferm în mână, Salvini a cerut măsuri la care M5S a obiectat, inclusiv controale asupra imigrației, programe de infrastructură și mai multă autonomie pentru nordul bogat al Italiei. În mod alarmant pentru Bruxelles, liderul Ligii a cerut și un stimulent de reducere a impozitelor. Italia riscă, deja, să depășească limitele de deficit bugetar din zona euro și există zvonuri despre începerea unor proceduri disciplinare din partea Comisiei Europene. Dar un Salvini sfidător a spus că lui i s-a dat „un mandat de a revizui calm parametrii vechi și depășiți.”

În Austria, alegerile i-au dat doar un scurt respiro lui Sebastian Kurz, tânărul șef al Partidului Popular (ÖVP), conservator, de guvernământ, în mijlocul unui scandal care i-a răsturnat guvernul. Pe 18 mai, Kurz a eliminat partenerul junior de coaliție, Partidul Libertății, de extremă dreapta, după ce a apărut un film din 2017 în care liderul acestui partid, Heinz-Christian Strache, promitea contracte guvernamentale unei femei pe care el o credea rudă a unui oligarh rus. E posibil ca deziluzia produsă de partidul lui Strache să fi condus la un record de 35% din voturi pentru ÖVP. Dar, o zi mai târziu, guvernul lui Kurz a fost răsturnat printr-un vot de neîncredere. Un guvern interimar va prelua conducerea înainte de alegerile din septembrie, în care Kurz speră să reia lucrurile de unde le-a lăsat.

Nu atât de rău pe cât părea

Emmanuel Macron, președintele Franței, va fi fost dezamăgit de faptul că a pierdut în favoarea Adunării Naționale (fostul Front Național) a lui Marine Le Pen, care a obținut 23% din voturi. Totuși, rezultatul a fost departe de a fi devastator. În ciuda celor 28 de săptămâni de proteste ale gilets jaunes (vestele galbene) și a eforturilor lui Le Pen de a transforma alegerile într-un referendum asupra lui Macron, ea a obținut, în cele din urmă, un scor ușor mai mic decât în 2014. Mai puțin de un punct procentual a separat cele două liste.

Poate cel mai important lucru, rezultatul a confirmat răsturnarea scenei politice pe care a provocat-o Macron când a câștigat președinția, în 2017, cu un nou partid, En Marche. Partidele mainstream, de stânga (socialiștii) și dreapta (republicanii), au obținut mai puțin de 15% împreună. Singurele câștiguri impresionante au venit de la verzi, care au obținut 13%. Macron va încerca acum să își reseteze președinția. El promite că decizia politică va deveni mai „umană”, dar și că va continua planurile de reformă a pensiilor, a alocațiilor, a șomajului și a sectorului public.

Naționaliștii s-au luptat în țările Nordice, mai ales în Suedia și Danemarca, împotriva socialiștilor și a liberalilor. În Olanda, Partidul Laburist a obținut o victorie surpriză, grație unei campanii energice a lui Frans Timmermans, candidat la conducerea Comisiei Europene. Dar separatiștii flamanzi de extrema dreaptă au obținut scoruri bune în Belgia, în alegerile generale organizate în aceeași zi.

În Polonia, partidul populist de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), a câștigat 45% din voturi, ceea ce îl plasează bine pentru a câștiga alegerile generale din toamnă. Coaliția Europeană, un grup ad-hoc de partide anti-PiS, condus de Platforma Civică (PO) centristă, se va chinui să rămână unită după scorul dezamăgitor de 38%. Cum alte partide au probleme, rivalitatea PiS-PO va continua să domine viața politică poloneză. Dar PiS, sub conducerea lui Jaroslaw Kaczynski, dictează agenda, cu pomeni generoase și sloganuri populare. PO și alții se luptă să găsească un mesaj coerent prin care să ajungă la alegători.

Alegerile au fost cumplite pentru Liviu Dragnea, șeful social-democraților (PSD) din România. Alegătorii de acasă și din străinătate s-au pronunțat în masă împotriva unui guvern, în general perceput, ca fiind corupt. PSD a obținut doar 23% din voturi, iar 80% dintre români au votat pentru un referendum care se opune reformelor  din Justiție operate de actualul guvern. La o zi după înfrângere, Dragnea, arhitectul legilor menite să reducă pedepsele pentru corupție și care au generat proteste uriașe, a primit o condamnare de trei ani și jumătate cu închisoare pentru abuz în serviciu. Cum cariera lui Dragnea este, cu siguranță, terminată, opoziția va încerca acum să îi doboare partidul de la putere.

Centriștii au repurtat succese modeste în alte țări din Europa Centrală. În Slovacia, o coaliție sprijinită de Zuzana Caputova, liberala care a câștigat alegerile prezidențiale din mai, a terminat prima. Fidesz-ul lui Viktor Orban a câștigat jumătate din voturi în Ungaria, deși două mici partide din opoziție au performat mai bine decât se aștepta.

Pe lângă membrii Parlamentului European, spaniolii au ales și 12 guverne regionale și 8.131 de primari. La o lună după ce au câștigat alegerile generale, socialiștii lui Pedro Sánchez au obținut 33% din voturi în alegerile europene, confirmându-i, confortabil, ca fiind cel mai mare partid. Rezultatele au fost o ușurare și pentru Pablo Casado, noul lider al Partidului Popular (PP) conservator. După înfrângerea suferită în alegerile generale, Casado s-a orientat spre centru, câștigând 20% și păstrând guvernul regional al Madridului. Alte partide s-au chinuit. Ciudadanos, o formațiune de centru-dreapta, a scăzut la 12%. Extrema stânga și cea dreaptă s-au evaporat. Cele două aripi ale mișcării separatiste catalane au obținut 49% din voturi în regiune. Problemele juridice s-ar putea însă să îi împiedice pe cei doi europarlamentari ai lor să își preia mandatele.

Sánchez trebuie să își construiască o majoritate parlamentară. Albert Rivera, liderul Ciudadanos, va fi supus unor presiuni pentru a renunța la veto-ul său în acordurile cu socialiștii, în semn de protest pentru abordarea lor conciliantă în privința problemei catalane. Vor urma săptămâni de negocieri dure.

Cine e la rând să plece?

Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, a convocat alegeri anticipate în iulie, după ce partidul său de stânga, Syriza, a suferit o înfrângere zdrobitoare în fața partidului de centru-dreapta, Noua Democrație (ND). Alegătorii naționaliști au pedepsit Syriza pentru cea mai mare realizare a lui Tsipras: rezolvarea disputei care datează de 28 de ani referitoare la numele vecinei de nord a Greciei, cunoscută acum sub numele de Macedonia de Nord.

ND pare bine poziționat să câștige alegerile generale, iar asta va liniști alte guverne din zona euro, care se îngrijorau că Grecia s-ar putea să nu se țină de planul de reforme post-salvare (post-bail-out), după ce Syriza s-a lansat într-o explozie de cheltuieli preelectorale. Totuși, Kyriakos Mitsotakis, liderul ND, ar putea să se chinuie să formeze o coaliție. Iar Tsipras nu este omul care să  adopte o opoziție docilă.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Învingători și învinși”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele