Decizii proaste sau Brexit? Declinul Thomas Cook, cea mai veche companie de turism

124
7 minute de lectură
Sursa: thomascookgroup.com

Un management defectuos care a continuat să menţină deschise spaţiile de vânzări de pe marile străzi şi bulevarde a adus declinul companiei de turism, Thomas Cook. Falimentul acesteia nu va influenţa însă piaţa de turism din România, potrivit specialiștilor chestionaţi de Mediafax.

Consultantul în turism, Răzvan Pascu, pune falimentul Thomas Cook pe seama managementului defectuos care nu s-a adaptat la vremurile actuale în care primează tranzacţiile online. “Nu Brexitul este de vină pentru falimentul Thomas Cook, ci managementul care nu a ştiut să se adapteze noilor vremuri”, a declarant Răzvan Pascu pentru Mediafax, invocând ambiţia companiei de a funcţiona prin spaţii mari deschise pe străzi şi bulevarde celebre.

“În perioada când toata lumea se îndreaptă spre online şi toate investiţiile marilor companii merg în această directie, Thomas Cook avea înca spaţii foarte mari la strazi şi bulevarde mari, cu mulţi angajati, practic tipul acela de turism care începe sa dispară. Deciziile de management au fost greşite, si asta se intamplă de mult timp, nu doar acum”, a mai afirmat consultantul în turism.

“Chinezii care deţin şi Club Med au vrut sa îi salveze financiar, însa creditorii au cerut mai mulţi bani ca garantie. Acum puţin timp au investit și o companie din Turcia în Thomas Cook, gândindu-se ca vor reuși să faca un parteneriat pentru britanicii care merg la all-inclusive în Turcia. Ultima capitalizare bursieră de vineri dădea compania Thomas Cook la o valoare de până în 60 milioane de lire, o scădere de peste 95% faţă de timpurile de glorie”, a mai explicat Răzvan Pascu pe marginea declinului Thomas Cook.

Și Alin Burcea, CEO-ul agenției de turism Paralela 45 crede că prăbușirea Thomas Cook este urmarea managementului defectuos și a faptului că firma nu s-a adaptat erei internetului, preferând să păstreze multe reprezentanțe fizice. „A fost o problemă de costuri și de neadaptare la vremurile moderne. Industria turismului din România s-a adaptat mai repede, poate nu avem autostrăzi ca în Vest dar tehnologiile le preluăm rapid”, spune Alin Burcea.

Căderea Thomas Cook nu poate afecta un număr prea mare de turiști români, în condițiile în care firma nu era prezentă pe plan local, spune Burcea. „Sunt prezente TUI, Dertour sau Nekermann, dar Thomas Cook nu era prezentă în România. Nu exclud să fie 10 – 15 turiști afectați, și pot să existe agenții locale care să vândă online pentru Thomas Cook, dar nu pot fi decât cazuri izolate”, a apreciat omul de afaceri.

În 1841, Thomas Cook a organizat prima sa excursie, o călătorie cu trenul din Leicester Leicester în centrul Angliei până în orașul vecin Loughborough. Un tren special transporta aproximativ 500 de pasageri pe o distanță de 12 mile și înapoi pentru o manifestaţie anti-alcool, potrivit unui istoric realizat de Reuters.

După 14 ani, în 1855 are loc primul turneu continental al lui Thomas Cook. El preia două grupuri de turişti din portul englezesc Harwich spre Anvers, apoi spre Bruxelles, Köln, Heidelberg, Strasbourg și, în sfârșit, la Paris pentru o Expoziție Internațională.

Tot atunci, Cook oferă pentru prima dată un pachet complet de vacanță (care include călătorii, cazare și mâncare). Thomas oferă, de asemenea, pentru prima dată servicii de schimb valutar.

În 1865, Thomas Cook deschide primul său magazin high-street pe Strada Fleet, în Londra.

În 1948, firma lui Cook devine companie de stat, sub egida British Transport Holding Company.

Compania va fi privatizată 24 de ani mai târziu, după ce a fost cumpărată de consorţiul format de Britain’s Midland Bank, Trust House Forte şi Automobile Association.

În 1990, compania devine cel mai mare operator de case de schimb valutar după ce achiziţionează firma Deak International.

A treia cea mai mare bancă germană, Westdeutsche Landesbank şi cea mai mare companie de charter din Germania, cumpără Thomas Cook Group de la Midland Bank în 1992.

Din 1994 urmează o perioadă de vânzări şi achiziţii pentru Thomas Cook, iar în 2001 ajungă să aibă cel mai mare lanţ de agenţii de turism al Regatului Unit.

În 2015 se încheie parteneriatul strategic cu grupul de investiţii chinez Fosun International Limited.

În primăvara lui 2019, Thomas Cook anunţă a treia oară că firma este îngrijorată de profiturile înregistrate, întrucât necesitatea de a aplica reduceri, costurile mari ale combustibililor şi preţurile ridicate ale hotelurilor vor afecta compania de-a lungul sezonului estival.

Thomas Cook este de acord cu termenii principali ai unui pachet de salvare prin care Fosun Tourism va prelua operațiunile sale de turism, iar băncile creditoare și deținătorii de obligațiuni îi vor achiziţiona compania aeriană.

În septembrie posibilitatea unei salvări era văzută într-un pachet adiţional de 200 milioane de lire care ar fi putut trece compania prin sezonul de iarnă, când vânzările sunt slabe. Thomas Cook s-a prăbușit, însă, după ce negocierile de ultimă oră care vizau salvarea firmei de turism cu o vechime de 178 de ani au eșuat, iar cei 150 de mii de turişti britanici vor reveni acasă.

Autoritatea Britanică pentru Aviație Civilă (CAA) a declanșat cea mai mare repatriere pe timp de pace, vizând aducerea acasă a a peste 150.000 de turiști britanici.

Peter Fankhauser, directorul executiv al lui Thomas Cook, a declarat că prăbușirea firmei a fost o „problemă pe care o regretă profund”. Fankhauser și-a cerut scuze pentru „milioane de clienți și miile de angajați” ai firmei.

Eșecul operatorului turistic pune 22.000 de locuri de muncă în pericol la nivel mondial, inclusiv 9.000 în Marea Britanie.

Guvernul a plătit 45 de avioane pentru a aduce clienții acasă. Dimensiunea flotei o face temporar a cincea cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie. Operatorii, inclusiv EasyJet și Virgin, au furnizat unele aeronave, cu avioane care provin chiar şi din Malaezia.

Prim-ministrul Boris Johnson s-a angajat să îi ajute pe turişti, fără probleme, dar a pus la îndoială faptul că directorii companiei au fost încurajați în mod corespunzător să „rezolve aceste probleme”. „Este o situație foarte dificilă și, evident, gândurile noastre sunt la clienții lui Thomas Cook, la agenții de turism, care acum se pot confrunta cu dificultatea de a ajunge acasă”.

Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a declarat că prăbușirea companiei a fost „o veste foarte tristă pentru personal și pentru turişti” și i-a îndemnat pe cei afectați să se „înțeleagă cu personalul”. Shapps a anunțat că guvernul și CAA au angajat zeci de avioane charter pentru a-și transporta acasă clienţii în mod gratuit. Operațiunea de urgență, denumită operațional Matterhorn, îi va aduce acasă pe britanici. Duminică, aeronavele goale începuseră deja să zboare de peste mări, gata să-i readucă pe turiști în Marea Britanie, luni.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele