Home Externe Dificultăți pentru extrema-dreaptă austriacă. Scădere a popularității FPO, pe fondul crizei

Dificultăți pentru extrema-dreaptă austriacă. Scădere a popularității FPO, pe fondul crizei

0
Dificultăți pentru extrema-dreaptă austriacă. Scădere a popularității FPO, pe fondul crizei
Heinz Christian Strache Sursa: Facebook
2 minute de lectură

Popularitatea Partidului Libertății din Austria (FPO) a scăzut cu 5% până la 18%, după ce liderul formațiunii, Heinz-Christian Strache, a fost surprins oferind contracte guvernamentale unei femei care pretindea că este nepoata unui oligarh rus, indică datele unui sondaj de opinie.

Sondajul, prezentat luni de site-ul de știri Oe24, a indicat o scădere a popularității formațiunii naționaliste, în timp ce conservatorii cancelarului Sebastian Kurz au înregistrat un avans de 4% în intențiile de vot, până la 38%, informează agenția de știri Bloomberg.

În urma scandalului, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat sâmbătă că va propune organizarea de alegeri legislative anticipate și că va pune capăt coaliției cu Partidul Libertății.

Strache, vicecancelar și lider al Partidului Libertății (FPO, extremă-dreapta), a demisionat sâmbătă din ambele funcții după ce două organizații media germane au dezvăluit o înregistrare secretă în care politicianul oferă contracte guvernamentale în schimbul unor favoruri politice și financiare, inclusiv o acoperire mediatică favorabilă pentru formațiunea naționalistă, relatează postul Deutsche Welle.

Iar luni seară, toţi miniştrii care sunt membri ai Partidului Libertăţii (FPO, extremă-dreapta) au demisionat din Guvernul Austriei.

Partidul Libertăţii avertizase că îşi va retrage toţi miniştrii în cazul în care cancelarul Sebastian Kurz va insista să demisioneze ministrul de Interne, Herbert Kickl.

Fostul vicecancelar Heinz-Christian Strache a recunoscut că afirmațiile sale din înregistrare sunt “catastrofale și extrem de stânjenitoare”, însă negat că ar fi încălcat în vreun fel legea.

Potrivit publicațiilor Der Spiegel și Süddeutsche Zeitung, înregistrarea ar fi fost făcută în iulie 2017 la Ibiza, cu câteva luni înainte de alegerile legislative din Austria.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat sâmbătă că va propune organizarea de alegeri legislative anticipate și că va încheia coaliția cu Partidul Libertății, vizat de un scandal de corupție, relatează Reuters, citat de Mediafax.

„Destul este destul”, a declarat Sebastian Kurz în cadrul unei conferințe de presă. De asemenea, cancelarul austriac a menționat mai multe scandaluri în care a fost implicat Partidul Libertății, care nu au dus însă la destrămarea coaliției de guvernare.

Citiți și: Șeful contraspionajului german: Schimbul de informații cu Austria, riscant. Suspiciuni privind Rusia

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here