Discuții Macron-Sanchez după aflarea rezultatelor la europarlamentare. Popularii și socialiștii nu mai au majoritate împreună

31
1 minut de lectură

Primul ministru interimar al Spaniei, Pedro Sanchez, s-a întâlnit luni, la Paris, cu președintele francez Emmanuel Macron, pentru a discuta despre rezultatele alegerilor parlamentare europene, a anunţat cabinetul lui Sanchez, relatează Reuters, preluată de Mediafax.

În timpul unei cine care a avut loc la Palatul Elysee, cei doi lideri au discutat despre alocarea principalelor funcţii în parlament și despre respingerea forţelor de extremă dreaptă, a transmis acesta.

“Ei au analizat, de asemenea, reînnoirea instituțională și sunt de acord că noile posturi trebuie să reflecte noua majoritate din Parlamentul European”, potrivit unui comunicat al cabinetului premierului spaniol.

Partidul Socialist al lui Sanchez (PSOE) a terminat pe prima poziţie în alegerile europene din Spania. Partidul de extremă-dreapta condus de Marine Le Pen Adunarea Naţională a câștigat majoritatea voturilor în Franța, dar diferenţa faţă de partidul liberal al lui Macron este redusă.

După alegerile de duminică, coaliția formată din Partidul Popular European Conservator și socialiști nu mai are majoritate în Parlamentul European, ceea ce înseamnă că ar putea fi nevoiți să se bazeze pe liberali.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele