Donald Trump reușește să ajungă la un acord cu China

SUA renunţă la impunerea de noi taxe pe produsele importate din China.

125
2 minute de lectură

Statele Unite și China au convenit sâmbătă să reia negocierile comerciale după ce președintele Donald Trump a oferit concesii, inclusiv renunţarea la impunerea de noi taxe și o relaxare a restricțiilor asupra companiei Huawei, pentru a reduce tensiunile cu Beijingul, potrivit Reuters.

China a fost de acord să facă noi achiziții de produse agricole din SUA și să se întoarcă la masa de negocieri. Nu a fost stabilit niciun termen pentru a ajunge la un acord, iar cele două mari economii ale lumii rămân în contradicție asupra unor părți semnificative ale unui acord, se arată într-un comunicat Mediafax.

Ultima rundă de discuții majore a eşuat în luna mai.

Piețele financiare, care au fost zdruncinate de războiul comercial care durează de aproape un an, ar putea încuraja armistițiul. Washingtonul și Beijingul au plătit taxe de miliarde de dolari pentru importurile celuilalt, amenințând că vor frâna o economie globală deja încetinită. Aceste taxe rămân în vigoare în timpul reluării negocierilor.

“Suntem din nou pe drumul cel bun”, a declarat Trump presei după o întâlnire de 80 de minute cu președintele chinez Xi Jinping la summitul liderilor grupului celor mai puternice 20 de economii ale lumii (G20) de la Osaka, Japonia.

“Ne vom impune noi taxe și vor cumpăra produse agricole”, a spus Trump, fără a oferi detalii despre ce fel de produse ar fi vorba.

Președintele american a amenințat că va impune noi taxe cu aproximativ 300 de miliarde de dolari pe alte tipuri de bunuri chinezești, inclusiv produse de consum, dacă întâlnirea din Japonia se va dovedi a fi nereușită. O astfel de mișcare ar extinde taxele existente la aproape toate importurile chinezeşti în Statele Unite.

Recent, președintele SUA a delcarat pe Twitter că întâlnirea sa cu președintele Xi al Chinei “a decurs mai bine decât se aștepta” și că statul chinez va achiziționa din SUA cantități considerabile de produse agricole , subliniînd că cel mai important aspect în discuțiile purtate este reluarea negocierilor între cele două țări.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele