În ultimii ani, ca răspuns la remodelarea globală, asistăm la o evidentă relansare a competiției geopolitice dintre marile puteri. Remodelarea globală presupune mutarea centrului economic global de greutate dinspre Atlantic spre Pacific. Occidentul trebuie să se adapteze la creșterea economică semnificativă a unor țări din Asia, în special China. În egală măsură, Vestul trebuie să găsească cele mai bune căi de răspuns la contestarea rolului său primordial în politica mondială, contestare ce în cazul Rusiei sau al Iranului îmbracă mai ales forme militare. De aceea am și analizat în ultimii ani, inclusiv în paginile acestei reviste, fenomenul remilitarizării politicii globale. Pentru a fi pregătite de această intensificată competiție geopolitică, marile puteri încep să investească din nou sume semnificative în extinderea capabilităților militare și în modernizarea lor.

Pe de altă parte, tot aceste mari puteri sunt conștiente că o confruntare militară directă între ele ar putea avea efecte megadistructive atât asupra lor, cât și asupra regiunilor de care ele aparțin. Să nu uităm că marile puteri sunt și deținătoare de arme nucleare. Și chiar dacă războiul s-ar păstra doar în registrul confruntării convenționale, din cauza potențialului distructiv sporit al armamentului convențional de azi, efectele unei astfel de război ar putea fi devastatoare. Am putea avea confruntări militare din care niciuna dintre părți să nu poată ieși învingătoare. Așa se explică și succesul teoriei lui Graham Allison despre capcana lui Tucidide. Pe de o parte, istoria ne arată că scenariul cel mai probabil al unei confruntări dintre o țară dominantă și una în ascensiune, ce contestă dominația, este războiul. Pe de altă parte, cu arsenale convenționale și nucleare masive, războiul poate fi o formă de sinucidere colectivă, o confruntare fără învingători.

Și dacă asta este situația, înseamnă că asistăm la o competiție internațională eminamente pașnică? Vor înceta țările să se mai atace una pe alta ? Nicidecum, dar o vor face fie prin mijloace nemilitare, fie prin folosirea atipică, dar controlată, chiar moderată,  a capabilităților militare , atât  de discutatele  forme hibride de utilizare a puterii militare. Iar obiectivul, cel puțin într-o primă fază,  nu va fi cel al distrugerii semnificative a adversarului, ci acela al obținerii unei victorii politice prin perturbarea gravă a activităților interne ale țării respective. De aceea se vorbește astăzi atât de mult de reziliență și perturbare gravă (disruption) sau de arme de perturbare în masă (weapons of mass disruption). Înainte de a risca angajarea într-o confruntare militară ce mă poate costa și pe mine cel puțin la fel de mult ca pe adversarul meu, încerc să obțin o modificare a strategiei lui, a intențiilor sale, printr-o utilizare masivă a unor mijloace nemilitare și, eventual, o utilizare moderată a unor capabilități militare. Fenomenul ăsta ar putea fi denumit lichefierea securității naționale.

Sub această cupolă, avem o gamă largă de acțiuni nemilitare, unele, de tradiție, altele, complet noi. Identificăm aici în primul rând toate acțiunile specifice serviciilor de informații, ce se încadrează în categoria operațiunilor clandestine sau sub deplină acoperire, de la spionaj până la dezinformare și manipulare. Tocmai pentru a nu putea tensiona suplimentar relațiile conflictuale dintre țări, este foarte important ca urmele activităților guvernamentale să fie cât mai puține și cât mai greu de depistat. În felul acesta, statele au la dispoziție ceea ce se numește „negarea plauzibilă”, ce le permite să evite escaladarea conflictului.

Atacurile cibernetice sunt ideale în acest sens. Ele permit derularea unor acțiuni greu de depistat și atribuit , acțiuni ce pot genera inclusiv distrugeri fizice și grave perturbări ale activității normale a unui stat. Cazuistica ultimilor ani este una bogată și ea ne permite să înțelegem complexitatea, dar și nocivitatea unor astfel de atacuri. Și nu de puține ori, astfel de atacuri au fost camuflate sub masca unor acțiuni criminale, când, de fapt, ele erau rezultatul unor acțiuni pe scară largă, susținute de structuri specializate, de stat.

În ultimii ani, a fost perfecționat și instrumentul agresiunilor informaționale, și al manipulării unor procese sociale extrem de importante, precum alegerile. Forța țărilor este dată în primul rând de coeziunea socială, de modul în care popoarele acționează unitar și performant. Deci cu atât mai util este pentru un adversar să poată  afecta negativ acei parametri vitali de funcționare. De aceea se și vorbește atât de mult astăzi de perturbarea gravă a societăților, ca și despre reziliență. Cu cât un popor este mai confuz, cu cât el este mai incapabil să-și înțeleagă nevoile sau să-și definească interesele, cu atât mai ușor este pentru un adversar să-și pună în aplicare planurile malefice.

În felul acesta, se poate construi scăparea din capcana lui Tucidide, prin utilizarea instrumentelor nemilitare în confruntarea dintre marile puteri. Dar asta ar presupune ca în tabelul lui Graham Alisson, pe lângă cele două rubrici, „war” și „no war”, să fie introdusă și rubrica „war by non-military means”. Confruntare fără distrugere reciprocă.