E sezonul alcătuirii bugetului pentru 2020, nu al certurilor politice sterile

78
5 minute de lectură

La o privire mai atentă, drama care se consumă în aceste zile în Italia, cu demisia premierului Conte, împins afară de ambițiile politice ale lui Salvini, are rădăcinile adânc înfipte în factura de cheltuieli a statului. Coaliția risipită de suflul banilor în mișcare a creat un colaps lăsând în urmă o îngrijorare uriașă privind capacitatea economiei italiene de a rezista unor noi aventuri fiscale. Importantă va fi și abilitatea Băncii Centrale Europene de a evita o contaminare a pieței financiare de la problemele Italiei, dacă aceasta va aluneca într-o recesiune amplă. Desigur, un euro mai slab devine interesant acum, când economia Germaniei alunecă în teritoriul negativ, ca efect al reducerii volumului său de exporturi către China.

Dar nu tensiunile globale sunt acum problema economiei românești. Sau nu încă. Nici criza politică, atipica noastră criză, așa cum o descrie politologul Cristian Pîrvulescu, nu este în sine o problemă, deși s-ar putea transforma într-o schimbare masivă a executivului. Pericolul real este indiferența politicienilor față de economie, față de rigorile ei și incapacitatea acestora de a înțelege ce se întâmplă în lume și cum ne poate afecta.

În aceste zile, la fel ca în Italia, coaliția de guvernare nu trebuia să dezbată chestiunea nominalizării unui candidat comun la președinție, subiect potrivit negocierilor de culise, ci bugetul de stat pentru 2020. Reglementările fiscale obligau guvernele să anunțe orice modificare în legislația fiscală cu șase luni înainte de aplicare. Era momentul să înțelegem care vor fi taxele și impozitele anului viitor, ce facturi de cheltuieli avem și cum le vom plăti. Era, poate, momentul să se pună în operă intenția ministrului de finanțe, de altfel absolut corectă, de reducere a zecilor de posturi de secretar de stat. Era momentul să ne facem socotelile lucid și să ne pregătim pentru o eventuală criză globală, uitându-ne cu un ochi către Brexit și cu altul spre războiul comercial, acompaniat de bătălii pe teritoriul monetar. Ce facem noi, cu economia noastră fragilă, dacă se materializează vreo recesiune globală fix în anul cu două sezoane electorale? Desigur, o întrebare retorică, neinteresantă pentru politicienii noștri, probabil pentru că ei își țin oricum „economiile” în valută forte. Pentru că marele pericol în caz de criză, demonstrat deja în 2009, este devalorizarea monedei naționale, însoțită de inflație.

Din păcate, acțiunile guvernanților noștri sunt defazate. În timp ce restul statelor europene își calibrează bugetele de stat pentru 2020, noi suntem în faza scotocirii după ceva bani care să acopere cheltuielile programate pentru anul în curs, fază numită rectificare bugetară. Într-adevăr, versiunea princeps a bugetului pentru acest an omitea, pervers, cheltuieli cu salariile pentru instituții-cheie ale statului, promitea aiuritor venituri mai mari, capabile să reziste unor cheltuieli subdimensionate.

În loc să se hârjonească între ei, membrii cabinetului Dăncilă ar fi trebuit să schițeze, fiecare pe partea lui, nevoile financiare ale anului viitor și, eventual, să corecteze, prin restructurări, structura cheltuielilor pentru 2020. Nu este nici acum foarte clar cum vor fi acoperite costurile majorării punctului de pensie la anul, obligatorii, deoarece nu există o discuție serioasă despre buget. Ministerul Finanțelor nu poate temporiza la infinit jocul bugetului, deoarece investitorii vor penaliza piața financiară românească, cu leul ei cu tot.

În plus, consemnăm blazați, ca pe un blestem, efectele controversatei Ordonanțe de Urgență 114, emanată din tenebrele gândirii economice ale unui egoist amator de artă, care, speriat el însuși de averea sa, și-a ascuns-o în cimitir. Într-un registru
pragmatic, OUG 114 trebuie corectată până când nu pierdem încrederea investitorilor. OUG 114 este documentul cel mai bizar din istoria economiei românești, fiind o varză irațională în care s-au înghesuit schimbări fiscale și legislative pentru mai multe domenii. Pe undeva, ar trebui să ne bucurăm că echipa care a creat aiureala de OUG 114 nu a apucat să mai legifereze, în continuare. Această ordonanță are nevoie de o atentă analiză și n-ar fi exclusă imposibilitatea corectării sale inteligente și eficiente, așa încât poate ar fi fost mai utilă abrogarea ei. Este stânjenitor ca președintele țării tale să trebuiască, probabil, să dea asigurări președintelui american cum că vom avea un „climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate”. OUG 114 tocmai asta demonstrează, că predictibilitatea și stabilitatea sunt noțiuni abstracte, atunci când politicienii vor să-și seducă electoratul cu pomeni, pe care să le plătească apoi prin trucuri fiscale, aceeași oameni cărora li se spune, apoi, contribuabili. În esență, agenda politică a României ar trebui să se calibreze în funcție de interesele, pericolele și riscurile din economia sa, nu de alta, dar ne putem trezi cu niște surprize uriașe chiar în plin sezon electoral. Evident, surprizele, ca și riscurile, vin din exterior, dar nu din vina americanilor, a europenilor sau a chinezilor, ci din incapacitatea politicienilor de a înțelege logica economică și de a anticipa evoluțiile economiei globale. Semnalele sunt clare, iar riscurile sunt prezente.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele