Home Actualitate Eugen Tomac: Pachetul economic, atât de necesar, rămâne încă o necunoscută

Eugen Tomac: Pachetul economic, atât de necesar, rămâne încă o necunoscută

0
Eugen Tomac: Pachetul economic, atât de necesar, rămâne încă o necunoscută
Sursă: arhiva foto
2 minute de lectură
Sursă: arhiva foto

Este foarte bine că Preşedintele a luat decizia decretării stării de urgenţă chiar cu întârziere faţă de momentul în care PMP a cerut această măsură, susține Eugen Tomac.

PMP va vota în Parlament actul asumat de preşedintele Iohannis pentru că „reprezintă o revenire în făgaşul constituţional şi pentru că măreşte spectrul pârghiilor pe care statul poate să le folosească în vederea rezolvării crizelor sanitară, economică şi socială”.

Președintele PMP spune că sunt și foarte multe aspecte discutabile în decretul prin care se instituie starea de urgență.
„Decretul prezidenţial conţine, din păcate, foarte multe măsuri care „se pot lua” la o adică, dar nu au fost încă dispuse. Spre exemplu, nu se rezolvă problema transportului în comun, situaţia graniţelor sau a mall-urilor, restaurantelor şi cafenelelor. De asemenea, nu sunt punctate măsuri specifice pentru reducerea efectelor economice pe care le are pandemia de coronavirus. Pachetul economic atât de aşteptat de mediul de afaceri privat rămâne încă o necunoscută.

Decretul prezidenţial este un pas înainte important şi PMP va sprijni, cu expertiză şi din perspectivă comunicaţională, demersurile statului”, a declarat Eugen Tomac.

Luni seara, conducerea Parlamentului se întâlnește în regim de urgență prentru a stabili procedura de vot.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, spune că miercuri sau joi Parlamentul va da votul pe decretul emis de președintele Klaus Iohannis.

Procedura de vot va avea loc, în premieră, printr-un sistem intern, cu ajutorul tabletelor de la STS.

Parlamentarii nu pot intra în clădirea Parlamentului deoarece este închisă timp de o săptămână din cauza dezinfecței făcute ca urmare a existenței unui focar de Covid-19.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here