Eurostat: Românii cheltuiesc peste un sfert din venituri pe alimente și consum casnic

25
2 minute de lectură
Foto: pixabay.com

Românii, spre deosebire de oricare alt popor al Uniunii Europene, cheltuiesc cel mai mult din venituri – peste un sfert – pe alimente și băuturi nealcoolice (27,8%), potrivit Eurostat, preluat de Mediafax.

Următoarele țări în clasament sunt Lituania (20,9%), Estonia (19,6%), Bulgaria (19,1%), Croația (18,8%) și Ungaria (18,1%)

În 2018, gospodăriile din Uniunea Europeană au cheltuit peste un miliard de euro (echivalent cu 6,6% din PIB-ul UE) pe alimente și băuturi nealcoolice.

Valoarea reprezintă, în total, 12,1% din cheltuielile de consum și se situează ca a treia cea mai mare categorie de cheltuieli pentru gospodării, după „locuințe, apă, energie electrică, gaze și alte combustibili”. Acestea din urmă au reprezentat 24,0%. Cheltuielile casnice și de „transport” au reprezentat 13,2% din venit.

Valoarea cheltuielilor pentru consumul casnic este sub 10% în patru state membre ale UE: Regatul Unit (7,8%), Irlanda (8,7%), Luxemburg (9,1%) și Austria (9,7%).

Între 2008 și 2018, ponderea cheltuielilor totale ale gospodăriilor pentru alimente a scăzut sau a rămas stabilă în majoritatea statelor membre. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Lituania, de la 24,8% din cheltuielile totale ale gospodăriilor în 2008 la 20,9% în 2018 sau o scădere de 3,9 puncte procentuale, urmată de Polonia (-3,4 puncte) și Malta (-3,0 puncte) .

În schimb, cheltuielile casnice pentru alimente au crescut în 10 state membre ale UE. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în Cehia și Slovacia (ambele au 1,4 punte în plus), Olanda (+1,0 puncte) și Ungaria (+0,8 puncte).

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele