

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că, miercuri, va fi lansată o platformă online unde să poată învăța copiii din Capitală, cât timp școlile sunt închise din cauza răspândirii coronavirusului, relatează Mediafax.
„După-amiază vom anunța și deschiderea unei platforme online la nivelul municipiului București pentru toți elevii care, în această perioadă, sunt nevoiți să rămână acasă și să facă exerciții, lecții la distanță, cu profesorii“, a anunțat Firea, într-o conferință de presă.
Cursurile unităților de învățământ din România sunt suspendate, începând de miercuri până pe data de 22 martie, aproximativ trei milioane de elevi urmând să stea acasă, aceasta fiind o măsură de prevenire a răspândirii infecțiilor cu noul tip de coronavirus. ■