FOLHA ONLINE: Regatul Unit va îngreuna viza pentru imigranții necalificați

62
2 minute de lectură

Controlul asupra propriilor reguli de comerț exterior, legislație și sistemul de imigraţie sunt cele trei puncte principale ale primului-ministru britanic, Boris Johnson, atunci când vorbește despre propunerea sa legată de brexit.

Potrivit conservatorilor, dacă țara va părăsi blocul până la sfârșitul lunii ianuarie 2020, noile reguli de imigraţie ar intra în vigoare din 2021.

Conform guvernului, aproximativ 627.000 de noi imigranți au intrat în țară în 2018, adăugând 283.000 de persoane populației din 2018. Aproximativ 345.000 au părăsit țara.

În practică, Boris vrea să îngreuneze intrarea străinilor fără calificări sau fără locuri de muncă garantate.

Astăzi, cetățenii europeni pot intra și lucra în țară, iar imigrația lucrătorilor mai puțin calificați de alte naționalități este înlesnită de regulile Uniunii Europene (UE), care au drept criteriu reîntregirea familiei.

Odată cu brexit-ul, Regatul Unit nu mai respectă regula UE.

Boris și-a anunțat planul pentru imigrație, care ar avea trei niveluri. Primul ar fi un proces rapid pentru candidații extrem de calificați, pentru întreprinzători sau pentru profesioniștii premiați.

Al doilea ar cuprinde eliberarea de vize temporare pentru lucrătorii necalificați, dar care activează în sectoare în care lipseşte forţa de muncă, cum ar fi agricultura în sezonul recoltei.

Al treilea ar fi adoptarea unui sistem care să acorde prioritate lucrătorilor calificați, similar celui din Australia, în care se acordă puncte în funcție de vârstă, calificare și experiența profesională a candidaților.

Articol de Ana Estela de Sousa Pinto /Traducerea: Iulia Baran/rcostea

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele