Fosta șefă a DNA, audiată în Parlamentul European pentru șefia Parchetului European

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, va fi audiată marți în Parlamentul European, unde-și va susține candidatura pentru șefia Parlamentului European (EPPO). În aceeași zi, vor fi audiați și contracandidații lui Kovesi, unul din Franța și celălalt din Germania.

Audierea va dura 75 de minute, timp în care fiecare dintre candidați își va susține proiectul de management, o treime din timp fiind consacrată răspunsurilor la întrebările comisiei.

După prima rundă de vot, în urma votului secret acordat de reprezentanţii permanenţi ai statelor din Consiliul Uniunii Europene (Coreper), pe primul loc s-a clasat candidatul din Franța, procurorul Jean-Francois Bohnert, cu 50 de voturi, urmat de Kovesi și de germanul Andres Ritter, aflați la egalitate pe locul doi, cu câte 29 de voturi. Bulgaria ar fi votat împotriva candidaturii lui Kovesi la șefia EPPO, potrivit cotidianului bulgar Sega. Publicația scrie că premierul bulgar Boiko Borisov ar fi fost nemulțumit de anumite declarații pe care Kovesi le-ar fi făcut în cursul unei vizite în Bulgaria, din martie 2017, la invitația Curții Supreme.

Contestată de puterea de la București, Kovesi a fost pusă sub urmărire penală, în plină procedură de selecție pentru șefia EPPO, de Secția de investigare a magistraților. Secția a fost înființată de puterea PSD-ALDE, în ciuda avertismentelor din raportul MCV, ale Comisiei de la Veneția și din Raportul GRECO. La rândul său, ministrul Justiției Tudorel Toader, autorul raportului de revocare a lui Kovesi de la șefia DNA, a remis omologilor săi din țările membre UE mai multe scrisori în care le-a cerut să nu o susțină pe Kovesi și în care îi informa despre abuzurile pe care Kovesi le-ar fi săvârșit în perioada deținerii șefiei DNA. Audierea de marți, din comisia LIBE, va fi publică.

Comentarii

Dora Vulcan
Dora Vulcan a intrat în presă în 1992, după un stagiu la departamentul de strategie al unei campanii prezidențiale. A lucrat la agenția de știri a cotidianului România liberă, la secția de politică internă și apoi la cea de investigații, focusată pe domeniul justiției și pe ingerința politicului în anchetele penale. A fost stringer la BBC România și consultant de presă la Comisia Națională de Informatică a Guvernului României. A scris la Revista 22 despre plagiatele din mediul universitar.