Începe judecata în dosarul Hidroelectrica

53
3 minute de lectură

Urmăriți-ne și pe Facebook

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea va fi judecată în Dosarul Hidroelectrica, pentru fapte de corupție legate de modul de atribuire a unor contracte în energie pentru omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Curtea de Apel București a stabilit luni că toate probele procurorilor DNA în dosarul retrimis la instanță sunt obținute legal și procedural astfel că administrarea lor în fața judecătorului poate începe.

Astfel, judecătorul a respins luni „ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpații Udrea Elena și Andronic Cătălin cu privire la legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor și a administrării probelor în faza de urmărire penală”

Decizia nu este definitivă în acest moment, iar avocații celor din dosar o pot contesta. Dacă aceștia introduc contestație, dosarul va fi trimis unui complet de judecată de la Înalta Curte pentru soluționare.

În dosarul Hidroelectrica fostul demnitar Elena Udrea şi gazetarul Cătălin Andronic sunt acuzaţi de procurorii DNA de fapte de trafic de influenţă, spălare de bani şi mărturie mincinoasă în legătură cu pretinsa favorizare a omului de afaceri Bogdan Buzăianu.

În acest dosar, procurorii DNA o acuză pe Udrea că a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 de dolari pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA.

Mai precis, spun procurorii DNA pe pagina oficială a instituției, se voia menținerea în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

„Din suma promisă, demnitarul a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”, se arată în comunicatul de presă.

În cazul lui Dan Andronic, DNA a menţionat că, atunci când a fost audiat ca martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.

“De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştinţa că publicaţiei îi ‘merge bine’; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a ‘verifica veridicitatea’ informaţiilor obţinute”, a precizat DNA.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele