UPDATE Instanța Supremă a respins recursul în casație formulat de Liviu Dragnea

74
2 minute de lectură

Magistrații instanței supreme s-au pronunțat, marți, cu privire la recursul în casație formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

UPDATE: Judecătorii instanței supreme au respins ca nefondat recursul în casație formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Decizia luată în această cale extraordinară de atac este definitivă.

Măsura a fost luată în unanimitate de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Aceasta este cea de-a doua cale de atac a deciziei de condamnare folosită de Liviu Dragnea. Anterior, el a depus o contestație în anulare, care a fost, însă, respinsă ca inadmisibilă tot de ICCJ.

Știre inițială:

Liviu Dragnea a spus, săptămâna trecută, în fața magistraților de la instanța supremă, că a recurs la recurs în casație deoarece de opt luni se află în spatele gratiilor deși este nevinovat, iar procurorii au spus mai multe neadevăruri în acest dosar.

„Vreau să mă refer la un neadevăr, și anume că eu le-am cunoscut pe Anisia și Botorogeanu, ca multe alte neadevăruri folosite de acest parchet Nu am inițiat acest recurs doar pentru că aș fi nevinovat, pentru a ieși cu orice preț din închisoare. Am făcut acest demers, sunt complet nevinovat, stau de 8 luni nevinovat în Penitenciar. Nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la dispoziția dumneavoastră dacă voi sta nevinovat sau dacă admiteți casația. (…) Cred cu tărie în nevinovăția mea”, a spus fostul lider PSD în fața instanței supreme.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de trei ani şi șase luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele