Iohannis: Alegerile anticipate – cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului

20
2 minute de lectură
Sursa: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, după ce Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură, că soluția cea mai bună pentru redarea legitimității Parlamentului este “întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate”.

“Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este evident întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta nu se poate face decât dacă există un consens în cadrul formațiunilor parlamerntare actuale. În cadrul consultărilor voi constata dacă există un consens. Din acest moment prioritară devine punerea în aplicare a prevederilor constituționale”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că România are nevoie de un buget “corect” pentru anul viitor.

“De asemenea, trebuie să facem în cât mai scurt timp o nominalizare de comisar european, care să respecte criteriile de integritate cerute de colegii noștri din UE. Voi lua o decizie, cu respectarea Constituției și având în vedere că indiferent de opțiunea aleasă să fie respectată stabilitatea României. Faptul că moțiunea a trecut reprezintă o mare reușită, dar bătălia cu PSD nu s-a încheiat aici. De aceea e esențial ca românii să iasă în număr cât mai mare la vot, pentru că într-o democrație votul la prezidențiale, locale și parlamentare este singurul care poate hotărî în ce direcție merge România”, a completat Klaus Iohannis.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate, a anunțat senatorul PNL Marcel Vela, de la tribuna plenului Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele