Jurnalista Emilia Șercan, amenințată cu moartea

Amenințarea, primită prin intermediul rețelei de socializare Facebook, are legătură cu anchetele făcute de jurnalistă despre plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent caz expus fiind cel al celor de la Academia de Poliţie.

Jurnalista Emilia Şercan declară că a făcut o plângere la poliţie, în urma unei amenințări cu moartea primită luni seara pe Facebook. Ministrul de Interne şi şeful IGPR au fost și ei informaţi despre ameninţarea primită.

„Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire. De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare reţea de complicităţi, putere, influenţă şi bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituţiilor statului. Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel”, scria Emilia Șercan.

Jurnalista încearcă să își explice de ce am primit aceste ameninţări la acest moment. ”Dezvăluirile legate despre Academia de Poliţie, aşa cum am scris în penultima mea anchetă publicată pe PressOne, riscă să lase instituţia fără o bună parte dintre profesorii care au doctoratele susţinute acolo şi care, cel mai probabil, sunt şi ele plagiate. Pentru un profesor, o teză de doctorat plagiată înseamnă încheierea carierei academice. Conţinutul mesajului sugerează că ameninţarea este legată de subiectele la care lucrez acum”, precizează Emilia Şercan.

„De nenumărate ori mi s-a spus în aceşti ani că am curaj, iar replica mea, spusă în glumă, a fost că nu ştiu dacă este curaj sau inconştienţă. Un jurnalist nu trebuie să îşi pună vreodată problema în termeni de curaj sau frică, ci în termeni de adevăr şi interes public, singurele lucruri pe care trebuie să le slujească. Iar atâta timp cât adevărul este de parte lui nu trebuie să îi fie frică de nimeni şi de nimic”, mai scrie Emilia Şercan.

Comentarii