Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit în urma unei operaţiuni militare a SUA în Siria. Acesta şi-a detonat vesta cu explozibili

70
2 minute de lectură

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat duminică, în cadrul unui discurs, că liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit, potrivit CNN, preluat de Mediafax.

Preşedintele american a informat că militarii americani l-au încercuit pe Baghdadi, iar acesta şi-a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa. Trei dintre copiii liderului ISIS au murit în explozie. Potrivit lui Trump, niciunul dintre militarii americani implicaţi în operaţiune nu a decedat.

Trump a mai spus că Baghdadi era monitorizat de către Statele Unite de două săptămâni, iar operaţiunea a fost lansată întrucât existau informaţii potrivit cărora acesta intenţiona să plece din locul în care se afla. Preşedintele american a mai spus că forţele kurde au oferit informaţii Statelor Unite în legătură cu Baghdadi.

Autorităţile de la Ankara au fost şi ele informate cu privire la această operaţiune, dat fiind faptul că Turcia desfăşoară o ofensivă militară în nordul Siriei.

Donald Trump a adăugat că al-Baghdadi a murit „ca un câine şi ca un laş”. El a mai informat că şi alţi membri ai grupării au fost ucişi în această operaţiune, iar numărul exact al acestora va fi anunţat în următoarele 24 de ore.

Statele Unite au obţinut informaţii foarte importante despre Stat Islamic în timpul operaţiunii, a adăugat preşedintele.

Trump le-a mulţumit kurzilor din Siria, Turciei, Irakului şi Rusiei pentru sprijin.

Abu Bakr al-Baghdadi, pe numele său real Ibrahim Awwad Ibrahim al-Badri, a devenit unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume în 2014, după ce teroriştii grupării Stat Islamic au capturat oraşul irakian Mosul.

Născut în 1971, la nord de capitala irakiană, Bagdad, al-Baghdadi era cleric la o moschee din Irak în 2003, în timpul invaziei americane. El a fost membru al grupării Al Qaeda şi a proclamat aşa-numitul „califat” al Stat Islamic în Irak şi Siria în 2014.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele