Ludovic Orban, încrezător în discuțiile cu Pro România

11
3 minute de lectură

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, joi, că discuțiile cu Pro România au fost pozitive, însă a fost stabilită o nouă rundă de negocieri. El a adăugat că Victor Ponta nu a cerut portofolii ministeriale și că PNL e deschis pentru alegeri anticipate, însă doar în urma unui acord, relatează Mediafax.

„Mi s-a părut că ne-am înțeles că România are nevoie de un Guvern care să asigure stabilitate, să elaboreze legea bugetului de stat pe anul 2020 și să rezolve marile probleme cu care se confruntă astăzi România. A fost o discuție pozitivă, în care am depășit puncte de diferență. Am încredere că până la final ne vom înțelege și că vom avea susținerea celor de la Pro-România. (….) A rămas să avem runda a doua. După cum au mers discuțiile, eu sunt optimist. În mod evident, fiind vorba de un sprijin parlamentar noi nu refuzăm posibilitatea ca orice formațiune să participe cu ideile, propunerile și chiar cu expertiza de care dispun, dar nu a fost nicio discuție referitoare la vreun portofoliu ministerial. Nici ei nu au cerut, nici noi nu am oferit“, a declarat Ludovic Orban, după negocierile cu Pro România.

El a adăugat că s-a înțeles cu Pro România în privința reducerii subvenției pentru partide și că PNL e deschis pentru alegeri anticipate, însă doar în urma unui acord.

„Am discutat puncte în care ne-am înțeles, reducerea subvenției pentru partide. I-am readus aminte partenerului de discuție că PNL a formulat un amendament la legea bugetului de stat exact în acest sens și evident când elaborăm bugetul noi vom respecta acel amendament. Suntem deschiși pentru o discuție privitoare la organizarea alegerilor anticipate. Aici e necesar un acord politic prin care formațiunile politice care se înțeleg să dețină jumătate din Parlament, astfel încât să avem garanția că nu aruncăm țara în criză, fără să fim siguri că investirea a două guverne vor fi respinse. Sunt și alte elemente în care am făcut pași înainte”, a subliniat Orban.

Pe de altă parte, președintele ProRomânia, Victor Ponta, a declarat, joi, după discuția cu premierul desemnat, că „discuțiile nu puteau să avanseze“ până-n punctul angajamentului de a vota guvernul. „Nici vorbă de așa ceva“, a ținut Ponta să puncteze.

El a mai relatat că le-a cerut liberalilor să prezinte proiectul de buget pe anul 2020 și că ProRomânia susține organizarea alegerilor parlamentare anticipate simultan cu alegerile locale sau la o săptămână după acestea.

PNL va purta, joi, un alt rând de discuții cu partidele, în vederea sprijinului noului Executiv. Ludovic Orban, premierul desemnat, se va întâlni, în decursul zilei de joi, și cu liderii UDMR și ALDE.

Orban se va întâlni, în decursul zilei de joi, cu reprezentanții UDMR, la ora 15.00 și cu cei ai ALDE, la 16:30.

Premierul desemnat a avut deja o întrevedere, miercuri, cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul liberalilor a adăugat că ultima rundă de negocieri va avea loc marți sau miercuri.

Orban a declarat, miercuri, că există echipe de negociere care vor avea discuții și cu PSD, atât la nivelul celor două Camere, cât și individual, cu parlamentarii care se vor arăta dispuși să susțină Executivul PNL. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele